Se complică situația în cazul Ferma Dacilor după ultimele dezvăluiri. Undă de șoc produsă de un localnic din Gura Vadului

Publicat: 03/01/2024 | 14:19
Cornel Dinicu de la Ferma Dacilor / Foto: Facebook

Un nou scandal a izbucnit la Ferma Dacilor! Corneliu Papina, un localnic din Gura Vadului, face acuzații serioase la adresa lui Cornel Dinicu, patronul complexului. Bărbatul susține că tot amplasamentul este construit ilegal pe terenul său. Un proces cu Primăria ar fi la mijloc! 

După tragedia de la Ferma Dacilor ies la iveală tot mai multe detalii tulburătoare. Un localnic din Gura Vadului a făcut acuzații grave la adresa lui Cornel Dinicu, patronul complexului din satul Tohani, județul Prahova. Corneliu Papina susține că toată pensiunea deținută de afacerist ar fi construită, de fapt, pe o bucată din terenul lui. Acesta a ținut să le spună tuturor că amplasamentul a fost ridicat ilegal și că este în proces cu Primăria pentru acest lucru, scrie antena3.ro

CITEȘTE ȘI: CORNEL DINICU, PATRONUL DE LA FERMA DACILOR, A FOST REȚINUT ALĂTURI DE DOI ASOCIAȚI. CARE A FOST CAUZA INCENDIULUI CARE A LUAT VIEȚILE TURIȘTILOR

Bărbatul a explicat că el deține două hectare de teren în zona respectivă și că patronul de la Ferma Dacilor și-ar fi ridicat complexul ilegal pe 1500 de metri, care i-ar aparține, de fapt, lui. Corneliu acuză Primăria de această neregulă și spune că se află într-un proces intens cu aleșii locali de la Gura Vadului. De precizat este că primarul actual al comunei Gura Vadului, cât şi fostul edil, dar şi un funcționar sunt cercetaţi în dosarul Ferma Dacilor.

CITEȘTE ȘI: SORA PATRONULUI DE LA FERMA DACILOR, REACȚIE VEHEMENTĂ! FEMEIA DĂ DE PĂMÂNT CU ACEIA CARE ÎL ACUZĂ PE CORNEL DINICU: „CINE ESTE CRIMINALUL? EL SAU VOI”

Procurorii care se ocupă de acest dosar au constatat că atât edilul actual de la Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, cât și fostul primar, Constantin Lungu, dar și un funcționar din primărie au emis certificate de atestare a extinderii construcției, fără să verifice îndeplinirea condițiilor impuse de lege. Acum, cei trei sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu.

Cornel Dinicu, reținut după tragedia de la Ferma Dacilor

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, și cei doi administratori ai firmei care deține pensiunea din Tohani, Viorel Marian Olteanu și Adrian Vitomir Ristin, au fost reținuți pe data de 2 ianuarie 2024.

„Azi, 02.01.2024, față de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore

Precizăm că toate activitățile au fost efectuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Prahova”, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.