Se cauta deputati prin mica publicitate
DISPERARE. Se pare ca site-ul bestjobs este unica sansa a Partidului Verde de a atrage candidati pentru alegerile din toamna Costuri. Deputatia costa minimum 27 de milioane de lei vechi, ca taxa de prelucrare a dosarului Arpad Dobre Un partid neparlamentar a aplicat o inedita – si disperata – solutie pentru atragerea de candidati in alegerile din toamna: mica publicitate. Partidul Verde, caci despre acesta este vorba, a postat pe site-ul cu oferte de munca bestjobs.ro un anunt cu structura tehnica si tenta melodramatica, prin care ofera posibilita-tea ocuparii unui post de candidat al acestei formatiuni pentru Camera Deputatilor. Anuntul are elementele unei oferte de credit bancar, in sensul ca se percepe o taxa de prelucrare a dosarului de 27 de milioane de lei vechi. Nu se precizeaza daca banii vor fi returnati, in caz de nereusita in alegeri.
Cerinte
Anuntul este redactat, practic, in termenii oricarei oferte de loc de munca, astfel ca la sectiunea „Descrierea firmei” figureaza Partidul Verde. La „Descrierea postului” se mentineaza „Urgent! Cautam persoane care doresc sa candideze pentru functia de deputat in Parlamentul Romaniei si sa candideze pe lista Partidului Verde”. Anuntul este urmat de un numar de telefon (am sunat si a raspuns o persoana care sustine ca este presedintele Partidului Verde, C. Sorin) si de un apel usor melodramatic: Dati o sansa Partidului Verde de a avea candidati in Parlamentul Romaniei pentru functia de deputat! Anuntul avertizeaza ca „Nu este o gluma, este serios!” (vezi http:// www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-candidat-pentru-camera-deputatilor/118654/2). De la Verzi am aflat ca oferta este in continuare valabila si ca, de astazi, formatiunea lor va avea o noua conducere, confirmata printr-o decizie a instantei.