Se bat pentru viata unui tanar
Luptatorii K1 sunt perceputi, in general, ca niste tipi duri si insensibili, care au o placere deosebita de a se bate si de a provoca durere. Pentru a demonstra contrariul, promotorul Local Kombat, Eduard Irimia, s-a gandit sa faca un gest nobil. Astfel, o parte din fondurile obtinute in urma galei din 16 iulie, de la Constanta, „Romani vs. bulgari”, care se va organiza la Arenele Tomis, va fi directionata catre un baiat grav bolnav, care are urgent nevoie de ajutor. Este vorba despre George Olteanu, un tanar din Brasov care sufera de o forma severa de distrofie musculara. Practic, viata lui George este o lupta zilnica pentru supravietuire, din moment ce singura solutie pentru mentinerea lui in viata este un masaj pe abdomen, pe care mama sa i-l face regulat, intre sase si 12 ore, pentru ca el sa elimine din plamani o secretie ce se acumuleaza permanent. Exista un medicament, Iplex, care l-ar scuti de acest calvar, dar tratamentul costa in jur de 80.000 de dolari pe an, o suma imposibil de strans pentru familia sa. „Am auzit de cazul lui George si vrem sa-l ajutam sa aiba o viata cat mai aproape de cea a baietilor de varsta lui. O parte din banii stransi pe biletele de la gala va fi donata familiei sale”, a declarat Eduard Irimia. De altfel, George este un impatimit al luptelor de contact, unul dintre cele mai fericite momente din viata sa fiind in decembrie 2009, cand, cu ajutorul lui Irimia, a participat la o gala de wresling, unde a avut sansa sa dea mana cu idolii sai Raven Rob, Van-Dam, X-Pac si Catalin Morosanu.