Se ascut iar cuțitele! Soțul Mădălinei Manole și fratele artistei s-au insultat din cauza unui telefon

De: Cancan
Publicat: 24/07/2018 | 11:17

La opt ani de la moartea Mădălinei Manole, se încing iar spiritele între Petru Mircea și Marian Manole, asta deși în urmă cu doar câteva zile fratele regretatei artiste declara că își dorește să îngroape securea războiului. 

Chiar dacă s-a scurs atâta timp de când a murit Mădălina Manole, încă nu s-a așezat liniștea în familia ei. Ei continuă să se învinovățească de moartea artistei, iar acum scandalul a pornit iar pe motiv că fiul cântăreței este privat de unchiul său.

Și de această dată, primul pas a fost făcut de Marian Manole, cel care i-a telefonat fostului său cumnat pentru a-i aminti că și ei, cei din familia artistei, doresc și au dreptul să îl vadă pe cel mic, pe Petru Mircea jr.

Eu l-am sunat. Am zis să îi telefonez nemernicului să văd dacă reușesc să vorbesc cu el. Să-l conving să ne lase să vedem copilul.

Aflasem că fostul meu cumnat declarase în presă că a purtat o discuție cu cel mic și că i-ar fi spus cum ar fi murit sora mea, mama lui. Probabil, a găsit o cale să ii explice. Și, atunci, am zis: bun, dacă cel mic știe ce s-a întâmplat înseamnă că e timpul să ne cunoască și pe noi, pe unchiul, bunicul și vărul său”, a declarat Marian Monole.

Discutia nu a fost nicdecum una calma, asa cum isi imagina fratele Madalinei Manole.  „Insa, in loc sa vorbeasca normal, el a inceput sa urle, sa tipe si sa jigneasca. M-a amenintat urat. Tipa isteric, asa ca i-am sugerat sa mearga la un specialist.  Mi-a spus ca Madalina a murit din cauza mea si a familiei mele, ca tot ceea ce au declarat parintii mei prin presa ar fi bagat-o pe sora mea in mormant. Mi-a spus ca o sa vedem copilul peste cadavrul lui si dupa alta serie de amenintari si urlete mi-a inchis telefonul si m-a blocat. Nu-l mai pot contacta, mesajele pe care i le trimit se intorc inapoi”, a declarat Marian Manole, pentru WOWbiz.ro.