Se anunță finalul valului 5? Autoritățile încep să vină cu vești mai bune în România. În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în școli, arată o analiză a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul descendent.
Conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii trecute 54 de unități de învățământ, cu personalitate juridică sau structuri, și 2.025 de clase/grupe funcționau în sistem online.
În urma administrării testelor antigen pe bază de salivă în unitățile de învățământ, în săptămâna 7-11 februarie 2022 au fost raportate 4.167 teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 2.555 (61,31%) au fost confirmate RT-PCR, 971 (23,3%) au fost infirmate RT-PCR, iar pentru 641 (15,38%) de teste nu exista răspuns la data raportării.
Sursa foto: Inquam