Scumpirea majoră care vine tăvălug peste români. Din iulie, prețul crește considerabil pentru fiecare pachet cumpărat
Vești proaste pentru o mare categorie de români! Se scumpesc semnificativ țigările începând de luna viitoare. Cât va ajunge să coste un pachet din cele mai cunoscute brand-uri. Fumătorii vor avea un șoc!
Se anunță vremuri grele pentru o mare categorie de români. Liderul pieței de țigări din România din punct de vedere al volumelor comercializate, BAT, le dă o veste tristă fumătorilor: se scumpește pachetul de țigări cu până la un leu, din data de 3 iulie, relatează Economedia.
Specialiștii sunt de părere că este una dintre cele mai mari creșteri la preț atunci când vine vorba de țigări. Dacă până acum, pachetele s-au scumpit cu 50 de ani, iată că de luna viitoare românii trebuie să scoată cu 1 leu mai mult din buzunar, dacă vor să fumeze. Este un salt destul de mare, care va afecta finanțele oricărui fumător.
CITEȘTE ȘI: DOCUMENTUL SECRET CARE ANUNȚĂ O EXPLOZIE DE SCUMPIRI. CE URMEAZĂ SĂ COSTE MAI MULT CU 113%
Cât va ajunge să coste un pachet de țigări
Brand-uri cunoscute, precum Kent, Pall Mall sau Winston se vor scumpi cu un leu. Astfel, un pachet de Pall Mall albastru va ajunge să coste nu mai puțin de 24,5 lei. Un Kent Blue va fi 25,5 lei. Un pachet de Rothmans Blue va fi 25,5 de lei, Vogue 26,5 de lei, iar Viceroy Red 24 de lei. BAT are aproximativ 50% din toată piața. JTI și Philip Morris, ceilalți mari jucători din piață, nu au anunțat deocamdată scumpiri. BAT a mai făcut o creștere a prețurilor la țigări în aprilie, anul acesta.
Din nefericire, nu sunt singurele scumpiri care se anunță în perioada următoare pentru români. Banca Mondială a avansat un scenariu neașteptat, care a fost deja trimis Guvernului. Este vorba de o analiză prin care anunță posibilitatea unor creșteri mari ale prețurilor, pentru produsele energetice care au la bază combustibili fosili. Adică, prețul benzinei ar urma să se majoreze cu 50%, al motorinei cu 62% și al gazelor cu 32%. Cărbunele ar crește cu 113%. Nu sunt singurele scumpiri care se anunță. Acest scenariu sumbru poate apărea de la anul și până-n 2030. Prețurile vor crește treptat, anunță experții, notează economica.net.
Ce scumpiri ar urma până-n 2030
Cărbune – 113%;
Motorină – 62%;
Energie electrică – 7%;
Benzină – 50%;
Kerosen – 54%;
GPL – 34%;
Gaze naturale – 32%;
Petrol – 51%;
Medie – 50,34%.