Scrisoarea emoționantă a unei fetițe din Cluj pentru Moș Crăciun. Carla speră la un miracol: „Să prindă încă un Crăciun, anul viitor”

Publicat: 25/11/2023 | 15:55
Clara, fetița din Cluj, care i-a scris un mesaj emoționant lui Moș Crăciun / Foto: Captură Observator

S-a deschis Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca și mii de oameni au dat buzna, căci așteptau cu nerăbdare acel moment. Clujenii și nu numai vor avea parte de concerte, căsuțe cu delicatese, un carusel și multe alte atracții. Vizitatorii, indiferent de vârstă, vor fi întâmpinați de surprize fără număr în fiecare seară până la sfârșitul anului. O fetiță a mers la târg să se asigure că Moș Crăciun primește scrisoarea ei. Ce dorință a avut copila?

Mii de oameni au mers în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unde Târgul de Crăciun de anul acesta și-a deschis porțile. Vizitatori de toate vârstele au fost prezenți, seara trecută, și s-au putut bucura de concerte, tot felul de bunătăți și atracții, care vor fi puse la dispoziția oamenilor până la sfârșitul acestui an.

Carla a mers special la târg, să se asigure că Moș Crăciun îi primește scrisoarea și îi va asculta dorința. Copila nu a vrut nici jucării scumpe, nici haine de brand și nici vreun Iphone. Fetița a avut o singură cerere pentru Moș Crăciun și a mers cu sufletul plin de emoție, că acesta o va asculta.

CITEȘTE ȘI: SCRISOAREA EMOȚIONANTĂ A UNEI FETIȚE DE 7 ANI PENTRU MOȘ CRĂCIUN. AMALIA NU-ȘI DOREȘTE JUCĂRII SCUMPE, CI NAPOLITANE ȘI UN SUC. CE A PUTUT SĂ CEARĂ PENTRU MAMA EI

Carla crede că de Crăciun se întâmplă doar miracole. Vrea ca anul acesta să aibă parte de o minune și ca bunica ei să fie lângă ea. Micuța a mărturisit din tot sufletul că vrea multă sănătate pentru bunica ei, ca aceasta să prindă și următorul Crăciun.

„I-am scris să aibă sănătate bunica mea şi să prinda înca un Craciun, anul viitor”, a dezvăluit micuța Carla, pentru Observator.

CITEȘTE ȘI: VALENTINA, BADANTA DIN ROMÂNIA CARE A ÎNLĂCRIMAT TOATĂ ITALIA. O FEMEIE DE 75 DE ANI A FOST „BENEFICIARA” UNEI PRIETENII UNICE CU CEA PE CARE A ÎNGRIJIT-O

Până când va fi deschis Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca

Bunătățile de la căsuțele ca-n basme au atras vizitatorii ca un magnet. La fel și concertul de vineri seara, unde au cântat artiști precum Emma sau Carlas Dreams.

„Bun venit pe planeta Crăciun, anul acesta vă aducem un concept nou. Vă așteaptă multe personaje faine, 39 de zile în piața unirii peste 81 de vendori, căsuța lui Moș Crăciun, povești la gura sobei, program artistic în fiecare zi”, a explicat Mihai Oprean, organizatorul Târgului de Crăciun, conform sursei citate mai sus.