Școlile și liceele din Sectorul 4, pregătite pentru examenele naționale
Școlile și liceele din Sectorul 4 au fost complet dezinfectate și dotate cu toate materialele de igienă necesare, astfel încât elevii din anii terminali – clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, acolo unde este cazul – și cadrele didactice să poată reveni la cursurile de pregătire pentru examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureat.
Dezinfecția a fost asigurată de Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4. Măsuri similiare au fost luate și în cazul grădinițelor, chiar dacă acestea se vor redeschide abia în septembrie. Astfel, au fost dezinfectate, în total, 107 corpuri de clădire, cu o suprafață totală de 222.400 de metri pătrați.
“În campania amplă de dezinfecție realizată de Primăria Sectorului 4 de la declanșarea stării de urgență au fost incluse, evident cu prioritate, unitățile de învățământ. Asta pentru că sănătatea copiilor noștri este cea mai importantă pentru noi. Așa cum am acționat în întreg sectorul 4, fie că vorbim despre străzi, parcuri, locuri de joacă ori scări de bloc, și în cazul unităților de învățământ am folosit dezinfectant care nu reprezintă niciun pericol pentru sănătate și este prietenos cu mediul. Mai exact, a fost utilizat peroxid de hidrogen, dezinfecția fiind realizată prin nebulizare. Dezinfecția este doar o primă măsură pentru ca elevii noștri din anii terminali și cadrele didactice să poată începe, din 2 iunie, cursurile de pregătire pentru examenele naționale”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Pentru că dezinfectarea clădirilor și a suprafețelor nu este suficientă în lupta cu noul tip de coronavirus, toate cele 57 de unități de învățământ din Sectorul 4 au primit săpun lichid și hârtie igienică, iar, în perioada imediat următoare, vor fi dotate și cu dezinfectant pentru mâini. Până acum, în total, în școli și licee, dar și în grădinițe, au fost distribuite 10.000 de recipiente cu săpun lichid, de câte 500 de ml, și aproximativ 84.000 de role de hârtie igienică, în valoare de 120.000 de lei.
“Unitățile de învățământ din Sectorul 4 sunt pregătite pentru a fi folosite în siguranță atât de elevii din anii terminali și de cadrele didactice, pentru pregătire, dar și pentru organizarea examenelor naționale. Odată ce a fost dezinfectată, fiecare clădire a fost închisă. Așadar, nu există pericolul ca dezinfectarea spațiilor respective să fie compromisă. În plus, toate unitățile de învățământ vor fi dotate și cu dezinfectant pentru mâini, astfel încât toți elevii și cadrele didactice să poată avea acces la norme de igienă personală de bază, recomandate – ca primă măsură de prevenție – de Organizația Mondială a Sănătății”, a explicat la rândul său, directorul general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, Ana Maria Mocăniță.