Școli închise din cauza codului portocaliu. Anunț de ultimă oră al Ministerului Educației privind recuperarea orelor!
Școli închise de codul portocaliu de vreme rea. Ministerul Educației a revenit cu precizări în ce privește recupararea, de către elevi a orelor pierdute luni, 26 februarie, și marți, 27 februarie. Ministerul Educației a anunțat că recuperarea orelor se va face „conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Asta înseamnă că recuperarea orelor rămâne la latitudinea școlilor, ele urmând să stabilească orarul, în strânsă legătură cu Inspectoratul Școlar din care acestea fac parte.
„În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, inspectoratele școlare județene și/sau Inspectoratul școlar al Municipiului București pot aprobă, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar.
Acestea se pot aprobă numai în măsură în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. În cazurile de față, orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București”, se arată în precizarea Ministerului.