Scoasa de sub ruine dupa sapte zile

De: Cancan
Publicat: 21/01/2010 | 00:00
Interventie. Femeia a fost scoasa de salvatori de sub ruinele Catedralei din Port-au-Prince

A trecut mai bine de o saptamana de la seismul devastator care a lovit statul Haiti pe 12 ianuarie. Din fericire, echipele de interventie, care lucreaza neincetat, continua sa descopere supravietuitori sub daramaturi. Unul dintre cele mai impresionante cazuri implica salvarea Annei Zizi, o femeie in varsta de 69 de ani. Femeia a fost recuperata dupa sapte zile de sub ruinele Catedralei din Port-au-Prince si, odata ajunsa la suprafata, desi plina de praf si deshidratata, a gasit puterea sa cante. „Ne-am rugat foarte mult eu si familia mea pentru ca mama sa fie gasita in viata”, a declarat emotionat Maxime Janvier, fiul femeii. De o salvare la fel de spectaculoasa a avut parte si Hoteline Losana, o tanara in varsta de 25 de ani prinsa sub daramaturile unui supermarket din capitala haitiana. Femeia a rezistat atata timp sub gramezile de moloz datorita pozitiei in care a ramas blocata si care i-a permis sa respire si sa se miste cat de cat. Ieri, micul stat Haiti a fost lovit de un nou cutremur avand magnitudinea de 6 grade pe scara Richter, cu doar un grad mai putin decat seismul de saptamana trecuta. Sandra Bullock a donat un milion de dolari Actrita americana Sandra Bullock a sarit in sprijinul victimelor afectate de cutremurul din Haiti. Starul, in varsta de 45 de ani, a donat un milion de dolari asociatiei Doctori Fara Frontiere pentru a sprijini operatiunile din Port-au-Prince. Alaturi de Sandra si-au mai demonstrat marinimia si celebritati precum modelul Gisele Bundchen, care a oferit un milion si jumatate de dolari, sau Madonna si Lance Armstrong, care au donat cate 125.000 de dolari. Si-a scris jurnalul sub daramaturi Regizorul american Dan Woolley a fost salvat de echipele de interventie din Haiti dupa 65 de ore de chin, timp in care a gasit energia de a tine un jurnal in care sa le explice celor doi copii, ramasi acasa in Colorado Springs, ce i se intamplase. „M-am temut ca o sa mor acolo si am vrut sa ii rog sa nu se supere pe Dumnezeu daca se intampla asta”, a povestit regizorul imediat dupa ce a fost scos de sub ruinele hotelului cu sase etaje in care se afla in momentul seismului.