SARACIE. Scoala nu are nici gard, iar „baia” din fundul curtii sta sa cada Scoala din satul Salcioara din Dambovita e, probabil, una din putinele unitati de invatamant unde nu s-a investit niciun ban de cand a fost ridicata. Cladirea darapanata este impartita si cu gradinita, unde nu e nicio jucarie. Adriana Raceanu Scoala are o singura clasa, in care sunt „adunati” copii intre 6 si 10 ani, nu mai multi de zece. Nu are nici gard, iar WC-ul din fundul curtii sta sa cada. Curtea tine loc de teren de sport, apa curenta nu exista, iar la calculator nici nu viseaza cineva. Elevii mai mari sunt nevoiti sa faca ore la comun cu cei mici. Fiind doar zece copii cu totii, au fost stransi intr-o singura clasa, iar invatatoarea incearca sa faca „echilibristica” cu programa scolara, pentru a prinde fiecare cate ceva. „Acesti copii nu au copilarie. Acasa muncesc, pentru ca trebuie sa-i ajute pe parinti, iar cand merg la scoala, nu se pot bucura de aproape nimic. Am vazut peste tot locuri de joaca amenajate, scoli reparate si modernizate. La noi nu s-a pomenit asa ceva. E mare pacat”, spune invatatoarea. In acceasi curte e si gradinita, unde copiii nu au nici macar o jucarie. Educatoarea spune ca, acum cativa ani, soarecii au ros toata recuzita, si aia veche de nu i se mai stiau originile. De dragul micutilor, s-a apucat sa confectioneze tot felul de panouri colorate, pentru a le capta atentia.