Schimbări radicale oferite de Antena 1 pentru sezonul 13 „Chefi la cuțite”. Care sunt noile reguli

Publicat: 11/03/2024 | 14:56

Noi reguli în emisiunea „Chefi la Cuțite”, după plecarea vechilor jurați. În sezonul 13,  primul sezon fără Chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu, noii jurați vor avea parte de mai multe experiențe „piperate”. 

Noul sezon al celui mai urmărit cooking show din România, „Chefi la cuțite”, va fi pe micile ecrane la sfârșitul lunii martie. Emisiunea ca fi transmisă pe 18, 19 și 20 martie, de la ora 20:30, la Antena 1.

După plecarea lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu, șefii trustului Intact au decis că în noua ediție să fie 4 chefi.  Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia, Ştefan Popescu şi Alexandru Sautner vor fi liderii echipelor care vor lupta să ofere marele câștigător al emisiunii.

Citește și: E OFICIAL! CÂND VA ÎNCEPE NOUL SEZON CHEFI LA CUȚITE DE LA ANTENA 1

Care sunt noile reguli în sezonul 13 la Chefi la Cuțite

Emisiunea culinară „Chefi la Cuțite” va avea o premieră maraton. Show-ul va fi difuzat de trei ori pe săptămână: luni, marţi şi miercuri. Pe lângă noul set de jurați, din care fac parte bucătari cu renume din România, Chefi la Cuțite aduce și noi reguli. Este de văzut care va fi impactul pe care îl vor produce noii jurați. Privirile vor fi focusate pe ratingul emisiunii, în contextul în care Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu și-au format o masă uriașă de fani, iar ruptura poate avea efecte nedorite pentru emisiunea de pe Antena 1.

Noile reguli Chefi la Cuțite: 

  • Doar trei Chefi din cei patru vor avea avantajul de a-și alcătui echipe cu care să concureze pentru trofeul sezonului 13.
  • Vor trece mai departe doar concurenții care primesc trei cuțite. Cei ce primesc doar două cuțite vor intra în bootcamp dacă vor reuşi să-i convingă pe juraţi că îşi merită locul în competiţie.
  • Juratul ce nu va intra în etapa confruntărilor, dar a acordat cuțitul de aur în preselecții, va trebui să aleagă în echipa cărui bucătar va ajunge persoana ce a câștiga cuțitul de aur.

Chefi la Cuțite într-un nou format

Chefi la Cuțite va începe luna aceasta într-un nou format, fără Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea. Patru bucătari cu experiență în arta gastronomiei vor apărea în fața telespectatorilor.

Este vorba despre Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Ştefan Popescu şi Chef Orlando Zaharia. Filmările pentru nou sezon au început deja din luna decembrie a anului trecut, iar fanii emisiuni sunt gata să vadă ce li s-a pregătit pentru acest sezon.

Cu o vastă experiență în domeniul gastronomic, cei patru jurați sunt gata să-i cunoască pe toți cei care îşi doresc o carieră în acest domeniu și să le dea mai departe din experiența lor, era anunțul făcut de Antena 1, la începutul filmărilor.

Citește și: SCĂRLĂTESCU, BONTEA ȘI DUMITRESCU LA PRO TV? MISTERUL A FOST LĂMURIT ÎN MOMENTUL ÎN CARE AU ÎNCEPUT FILMĂRILE