Schimbări majore anunţate de Ludovic Orban: „Pregătim a treia linie de apărare”. Ce înseamnă asta pentru fiecare judeţ din ţară
Premierul Ludovic Orban a ieșit negativ la al doilea test de coronavirus, astfel că nu mai este la izolare. Iar cum situația din țară nu este deloc roză, decretându-se carantină generală, Orban a venit cu precizări.
Marți, de la Palatul Victoria, premierul a vorbit despre a treia linie de apărare împotriva coronavirus.
”Am participat la o videoconferință cu managerii spitalelor. Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor. Pregătim a treia linie de apărare: în fiecare județ să existe un spital dedicat exclusiv pacienților cu coronavirus”, a declarat premierul.
Ludovic Orban a vorbit și despre întărirea DSP-urilor.
”Al treilea obiectiv important: întărirea DSP-urilor. Acum, numărul de angajați a crescut cu peste 4.000 la nivel național. E nevoie de angajați noi la DSP pentru anchetele epidemiologice făcute cu viteză crescută. DSP sunt implicate în efortul de a decide măsurile privitoare la toți cetățenii care revin în România.
România a primit zeci de mii de cetățeni români întorși din Italia, Spania, Franța, Germania. Efortul DSP și al Poliției de Frontieră a fost imens. Apreciez activitatea DSP-urilor și îi felicit pe cei care s-au alăturat din mers și învață din mers ce trebuie făcut”, a spus Ludovic Orban.