Schimbări capitale! Judoka Alina Dumitru e pusă pe alte fapte mari: vrea o casă şi o datură ca la carte

De: Cancan
Publicat: 28/11/2012 | 09:43

Dorinţele sportivei nu sunt însă legate doar de viaţa profesională. Pentru că de două luni nu prea mai intră în sala de antrenamente din cauza unei accidentări, judoka a avut timp să-şi facă planuri mari. Pentru început, ea îşi pune o proteză dentară, al cărei preţ se ridică la aproximativ 5.000 de euro.

Din fericire, Alina nu va niciun ban pentru o dantură perfectă, deoarece cabinetul care i-o va monta îi va folosi imaginea pe o perioadă de doi ani.

”Vreau să fac o schimbare pe care mi-o doream mai de mult, însă nu am avut timp. Este vorba despre dantură. Nu am făcut-o până acum deoarece mă deranja că aparatul dentar de generaţie mai veche era cu sârme şi trebuia schimbat des. De ceva timp a apărut în SUA un aparat care este aproape invizibil, nu deranjează, fiind comod. Merg frecvent la un cabinet stomatologic şi cei de acolo s-au oferit ca, în schimbul imaginii mele, să îmi ofere gratis acest aparat. Vreau să îmi îndrept dinţii de sus, nu este o fiţă sau ceva de genul ăsta, dar dacă mi s-a oferit această şansă, iar eu îmi doream de mult acest lucru, am spus de ce nu?!”, a declarat campioana pentru ziarul Ring.

Astfel, pe 15 decembrie, Alina va face primul pas spre o dantură perfectă. Planurile ei nu se opresc însă aici. În curând, sportivă plănuieşte să-şi construiască şi o casă.

„Momentan vreau să îmi cumpăr un teren şi să îmi fac o casă. Să am curte, să am verdeaţă, nu ca într-un apartament. La alte investiţii o să mă gândesc mai târziu, o casă este prioritară pentru mine. Apartamentul cu trei camere în care locuiesc acum vreau să-l închiriez”, a spus dubla medaliată olimpică.

 

Clara Văcaru