Schimbare uriașă în legea permiselor de conducere în România. Poți conduce și alte vehicule cu categoria B
A fost adoptat de Camera Deputaților un nou proiect de lege care prevede că permisul de conducere categoria B ar urma să fie valabil și pentru alte tipuri de vehicule. Concret, șoferii de mașini pot conduce cu permisul de categoria B și anumite motociclete. Sigur că, există și câteva condiții în acest sens. Care sunt acestea?
Camera Deputaților a adoptat un nou proiect de lege care prevede că permisul de conducere categoria B va fi valabil și pentru anumite motociclete, în cazul în care deținătorul are împlinită vârsta de 24 de ani și carnetul auto pentru categoria B a fost obținut cu cel puțin trei ani înainte. Această lege urmează să meargă la promulgare. Sigur că, trebuie îndeplinite și câteva condiții în acest sens. Șoferii au nevoie de o anumită adeverință care să ateste că au făcut ore de pregătire.
„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. Deţinătorii permiselor trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, permisul pentru categoria B obţinut de minimum trei ani şi să facă dovada absolvirii a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, se arată în proiectul de lege reexaminat, adoptat marţi de Camera Deputaţilor, notează Digi24.
CITEȘTE ȘI: SE SCHIMBĂ LEGEA PENTRU ŞOFERI! ATENŢIE, PEDEPSE MULT MAI DRASTICE, DIN DECEMBRIE 2023
Șoferii trebuie să facă 10 ore de pregătire
Șoferii trebuie să facă și dovada a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule. Apoi, cu adeverința respectivă trebuie să se înscrie în Registrul naţional al cursanţilor gestionat de către Autoritatea Rutieră Română.
Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări trebuie să fie informată pe cale electronică referitor la deținerea acestei adeverințe, pentru a avea în vedere introducerea mențiunilor corespunzătoare în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, se arată în actul normativ, relatează Agerpres.
Camera Deputaților a adoptat legea pentru a completa articolul 24 indice 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Klaus Iohannis, președintele României, a decis să fie reexaminată această lege. Camera Deputaților este for decizional.