Elevii români vor avea parte de o surpriză neașteptată în luna februarie, atunci când, în mod normal ar trebui să primească vacanța dintre module. Cei mici vor uita de școală pentru câteva zile și se vor putea bucura de o pauză bine meritată.
Cu siguranță noua programă școlară care a fost adoptată pentru 2022-2023 a fost o adevărată surpriză pentru elevi, profesori, dar și părinți. Nimeni nu se aștepta ca înainte de Paște cei mici să beneficieze de câteva zile libere.
VEZI ȘI: Când începe vacanța de Paște. Câte zile libere vor avea elevii
În urma schimbărilor făcute, în luna februarie va avea loc vacanța dintre modulele 3 și 4, ceea ce va însemna că cei mici vor primi zile libere, după minivacanța pe care o vor avea cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române. Surpriza vine abia acum, deoarece s-a decis ca fiecare inspectorat județean să își seteze săptămâna de vacanță în intervalul 6-20 februarie 2023.
Primii care se vor bucura de vacanță vor fi elevii din județele Ilfov și Suceava, după ce inspectoratele au ales săptămâna 6-10 februarie 2023. Imediat după, alte 10 județe vor ocupa intervalul propus, alegând a treia săptămână din luna a doua a anului. Acestea sunt: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova.
Cele mai multe județe din România au ales ca micuții să ia o pauză de la învățătură în intervalul 20-24 februarie, deoarece consideră că minivacanța 21-24 ianuarie 2023 a fost suficientă. Astfel, profesorii și elevii vor mai merge la școală încă 4 săptămâni, urmând ca la final să se bucure de liber.
Modulul 4 va începe după vacanța din februarie și se va încheia pe data de 6 aprilie 2023, chiar înainte de vacanța de Paște, care ține până pe data de 18 aprilie, inclusiv. Ulterior, va începe modulul 5, care se va termina chiar înainte de vacanța de vară.