Sunt vești noi pentru telespectatorii stației Pro TV. Survivor All Stars 2024 va începe astăzi, 16 ianuarie, iar grila TV a suferit noi modificări. Vezi mai jos, în articol, ce se întâmplă cu serialul-fenomen Las Fierbinți și cum va arăta programul în perioada următoare.
Grila TV va suferi noi modificări, începând cu ziua de marți, 16 ianuarie 2024. Astăzi, telespectatorii pot privi primul episod al noului sezon Survivor All Stars 2024. Ediția va putea fi urmărită începând cu orele 21:30, iar serialul Las Fierbinți se mută la o altă oră. Mai multe detalii se află în continuare.
Dacă, sezonul trecut, Survivor a putut fi urmărit luni, marți și miercuri (uneori chiar și duminica – considerată drept zi suplimentară), Pro TV a schimbat radical zilele pentru sezonul All Stars.
Show-ul care începe pe 16 ianuarie 2024, va fi difuzat marțea, miercurea și joia. Pro TV a modificat și ora, show-ul din Republica Dominicana putând fi urmărit de la 21:30 (în loc de 20:30, așa cum era în cazul sezoanelor trecute).
Asta pentru că, de la 20:30, va fi difuzat câte un episod din Las Fierbinți. De ce a făcut Pro TV asta? Pentru a „fura” din audiența show-ului lui Nea Mărin de la Antena 1, Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea (până în luna februarie) și, din 5 februarie, pe cea a emisiunii-concurs prezentată de Dani Oțil, Power Couple.
De altfel, există și reguli noi în privința show-ului Survivor All Stars 2024, iar detaliile pot fi consultate AICI.
Emisiunea începe marți, 16 ianuarie 2024. Telespectatorii au ocazia să revadă o parte din foștii concurenți ai sezoanelor trecute. Printre aceștia se află Elena Ionescu (sezon 1, câștigătoare), Zanni (sezon 2, câștigător) și Alex Delea (sezon 3, câștigător). Vă redăm mai jos lista cu participanții noului sezon.