Schimbare majoră în fotbalul românesc? Un șef de la FRF propune legalizarea motivării adversarelor
Subiectul motivării adversarelor a revenit în actualitate după scandalul iscat la finalul partidei CFR Cluj – Farul. Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, este de acord ca echipele din Superliga să premieze adversarele rivalelor.
La finalul partidei CFR Cluj – Farul, terminată cu scorul de 1-2, Dan Petrescu a fost extrem de nervos din cauza faptului că adversarii au făcut totul pentru a-i învinge, în ciuda faptului că pentru ei nu mai exista nicio miză. Acest scandal a readus în prim plan un subiect delicat în fotbalul românesc, și anume premierea echipelor cu care joacă rivalele din campionat.
(CITEȘTE ȘI: Cum arată acum statuia lui Gigi Becali din Scornicești. Și ea a suferit după ce FCSB a pierdut titlul de campioană!)
Propunere surprinzătoare în fotbalul românesc. Consilierul președintelui FRF vrea legalizarea motivării adversarelor
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, este de acord cu legalizarea motivării adversarelor în Superliga. El chiar a dat drept exemplu campionatul din Germania, unde astfel de proceduri sunt permise. Dacă s-ar implementa și la noi acest sistem, echipele vor putea să premieze adversarele rivalelor din campionat pentru a le motiva în plus.
„Dacă ar depinde de mine să schimb o lege în țară, aș permite acestor echipe să fie premiate. Mă gândesc că nemții n-or fi proști, dacă permit acest lucru.
E de notorietate că în Germania există o lege. Mainz și Koln, ca să dăm exemplu ultima etapă din Bundesliga, au fost premiate de cei care aveau interes să-și apere corect șansele.
Da, să nu mai fie considerată mită. Dacă s-ar schimba legea, aș cere să fie citită aia din Germania. Aș propune să se creeze un cadru legal. Nu știu dacă se poate în România, nici nu m-am interesat. Dar am aflat sâmbătă de chestia din Germania și mi s-a părut în regulă. Să fie totul la vedere, plătind impozit pentru acei bani”, a declarat Andrei Vochin pentru Fanatik.
În anul 2013, în campionatul de fotbal din România a izbucnit un scandal uriaș legat de acest gen de premieri. Mai exact, Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare în „Dosarul Valiza”, fiind acuzat de dare de mită. În ultima etapă a sezonului 2007-2008, finanțatorul FCSB le-a oferit 1,7 milioane de euro de euro jucătorilor de la U Cluj pentru a-i învinge pe cei de la CFR Cluj, echipă cu care formația roș-albastră se afla în lupta directă pentru câștigarea titlului. CFR a câștigat însă acel meci și a devenit campioană.