Începutul mandatului noului președinte SUA ar putea veni cu o schimbare foarte importantă pentru țara noastră. Mai exact, românii vor putea călători fără viză, după mai bine de trei decenii de eforturi diplomatice.
Ambasadorul României la Washington anunță că România ar putea fi inclusă în programul Visa Waiver, iar românii ar putea să călătorească fără viză începând de anul viitor.
„Noi sperăm că undeva în jurul datei de 15 ianuarie să avem acest anunț și românii să poată călătorii fără viză de la sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie. Am îndeplinit toate condițiile tehnice necesare pentru ca România să facă parte din programul Visa Waiver.”, a declarat Andrei Muraru, ambasador al României în SUA.
Această schimbare este așteptată de români, iar demersuri în acest sens se fac de mai bine de trei decenii. În cele din urmă, după alegerea noului președinte din SUA, România ar putea fi inclusă în programul Visa Waiver.
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a anunțat că România a îndeplinit și ultima condiție pentru a face parte din programul Visa Waiver. El a anunțat că, cel mai probabil, la sfârșitul lunii martie a anului viitor sau începutul lunii aprilie, românii vor putea călători în SUA, fără vize.
CITEȘTE ȘI: Taxă nouă pentru românii care vor să vizite Marea Britanie. Se aplică de la 2 aprilie 2025
„A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America”, a mai spus Andrei Muraru.
România a făcut numeroase eforturi pentru a fi inclusă în programul Visa Waiver, ceea ce ar permite cetățenilor săi să călătorească în Statele Unite pentru perioade de până la 90 de zile fără a avea nevoie de viză. În trecut, țara noastră nu a reușit să îndeplinească una dintre cerințele esențiale – reducerea ratei de respingere a vizelor de tip B pentru vizitatori sub pragul de 3%.
În iulie 2024, Guvernul a lansat o inițiativă denumită „Calificăm România în Programul Visa Waiver”, în cadrul căreia românii care dețin deja viză au fost încurajați să o reînnoiască, pentru a contribui la scăderea acestui procent. În plus, au fost întreprinse și alte măsuri pentru a sprijini obiectivul țării. În cele din urmă, România a reușit să îndeplinească toate condițiile necesare pentru a intra în programul Visa Waiver.
CITEȘTE ȘI: Cererea de viză pentru S.U.A a Prințului Harry va rămâne privată, în contextul consumului de droguri