Scene de violență, ziua în amiaza mare, în plină stradă, în Târgoviște. Un bărbat și-a luat la bătaie fosta concubină în urma unui schimb de replici. Fata a fost trasă de păr și lovită de față cu prietenii ei. Un jandarm a intervenit rapid. (VEZI AICI: ”FOTOMODELA” LUI CĂTĂLIN BOTEZATU I-A SPART DINȚII ÎNTR-UN SUPER-MARKET ACTUALEI IUBITE A EX-ULUI)
Fata de 18 ani, aflată cu un grup de prieteni, s-a întâlnit, pe Bulevardul Unirii din Târgoviște, cu băiatul de 22 de ani, însoțit și el de prieteni. Cei doi avuseseră o relație, dar s-au despărțit. Se pare că între cei doi foști iubiți a avut loc o discuție în contradictoriu. Altercația a degenerat și tânărul s-a înfipt cu mâinile în părul fetei, a smucit-o de mai multe ori și a lovit-o.
Un jandarm care își desfășura activitatea la Judecătoria Târgoviște, aflată chiar peste drum de locul unde a izbucnit conflictul, a intervenit între cei doi. Amândoi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor. Un trecător a filmat întreaga scenă și a postat imaginile online. (NU RATA: CRUDUȚA AR FI IEȘIT „PE PLUS” DUPĂ BĂTAIE: “A MERITAT! DIN BANII ĂȘTIA…”)