Scene șocante la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Un bărbat diagnosticat cu virusul SARS-CoV-2 s-a sinucis. Un medic și o asistentă au fost martori la gestul său extrem
Un bărbat diagnosticat cu virusul SARS-CoV-2 s-a sinucis în Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde era internat. Câțiva medici au fost martori la gestul său extrem și nu au reușit să-l oprească. Scenele șocante i-au traumatizat pe specialiști.
Un bolnav de coronavirus s-a aruncat în gol de la etajul 6 al Spitalului de Neurochirurgie din Iași
Pacientul, cu numele de familie Anton, era internat în secția de Terapie Intensivă la Neurochirurgie și s-a aruncat de pe geamul acestei secții. Medicul Lucian Eva, managerul unității medicale, a povestit că bărbatul se afla pe pervaz în momentul în care doctorul de gardă și o asistentă au intrat în salon, conform bzi.ro. Din nefericire, eforturile specialiștilor de a-l opri să se arunce în gol de la etajul 6 au fost în zadar. El a căzut pe o platformă aflată în spatele spitalului. La fața locului s-au deplasat și criminaliștii pentru a afla cu exactitate cum s-a petrecut totul.
Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie din Iași, bolnavul de COVID-19 avea nevoie de suport respirator și prezenta sindrom depresiv. El fusese diagnosticat recent cu diabet și era transferat de la Spitalul de Boli Infecțioase cu virusul ucigaș SARS-CoV-2.
Descoperă și: Capitala rămâne lider absolut la capitolul noi infectări COVID-19. Care sunt județele-focar din top 3
Noi informații privind criza epidemiologică din România, dar și la nivel mondial
Potrivit celor mai noi informații, în România au fost diagnosticate cu noul coronavirus 111.550 de persoane, iar bilanțul morților a ajuns la 4.402. La nivel mondial există 30.774.637 de oameni testați pozitiv, iar 957.657 și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu boala rară apărută în China în urmă cu un an. Autoritățile din întreaga lume susțin că 22.408.269 de persoane s-au vindecat după ce s-au infectat cu COVID-19. SUA, India, Brazilia, Rusia, Peru și Columbia sunt cele mai afectate state de pandemie.