Scene șocante au avut loc în Maramureș, la Șomcuta Mare. Un tânăr din Remeți pe Someș este filmat în timp ce este umilit într-un mod incalificabil de către patru adolescenți. În imagini, cei patru urinează pe băiatul care nu are niciun fel de reacție, iar apoi unul dintre ei îl lovește.
Unul dintre cei patru agresori a filmat toată scena și a postat-o pe rețelele de socializare, unde a devenit virală în scurt timp.
Imaginile, însă, au ajuns și la polițiștii din localitatea Șomcuta Mare, care au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe. Cei patru tineri au fost deja duși la audieri, conform vasiledale.ro.
„Tinerii au fost identificaţi şi a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe”, a arătat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.