Un bărbat din localitatea vasluiană Lazu, a fost arestat preventiv, luni, pentru sechestrare, viol, incest şi furt, după ce şi-a legat mama de mâini şi de picioare, i-a pus o bucată de leucoplast la gură, iar apoi a abuzat-o sexual.
Potrivit cercetărilor desfăşurate de poliţiştii vasluieni, femeia de 65 de ani a fost violată de către fiul său în casa în care cei doi locuiau împreună, după ce a fost lovită cu pumnii şi imobilizată pentru a nu se putea apăra.
Cu o săptămână înainte de consumarea incidentului, bărbatul de 44 de ani i-a furat mamei sale suma de 900 de lei, iar apoi a dispărut de acasă timp de o săptămână, stând la nişte rude.
Într-una din nopţile de la sfârşitul săptămânii trecute, vasluianul a revenit băut la domiciliu şi a intrat peste mama sa în camera în care aceasta dormea. După ce a lovit-o cu pumnii, bărbatul a legat-o de mâini şi de picioare cu o bucată de material textil, i-a pus pe gură o bucată de leucoplast pentru a nu putea striga după ajutor, iar apoi a violat-o.
„Dimineaţă, după câteva ore de la consumarea violului, bărbatul şi-a dezlegat mama, care a mers la o vecină căreia i-a povestit cele întâmplate, ulterior fiind anunţată Poliţia. Suspectul a fost prins de poliţişti în curtea locuinţei, iar apoi condus la sediul postului de Poliţie pentru audieri. Pe numele bărbatului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind prezentat la Parchet, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat, luni purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub, pentru Mediafax.
Magistraţii Judecătoriei Bârlad au acceptat propunerea Parchetului şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţiile de lipsire de libertate în mod ilegal, viol, incest şi furt.
G.C.