Scene șocante în direct la Antena 1! Paula Chirilă, supradoză de medicamente. A început să se sufoce în emisiune, toți au intrat în alertă!

Publicat: 07/07/2019 | 13:26

Paula Chirilă, una dintre vedetele de la Antena 1, a povestit cum a luat o supradoză de medicamente, ocazie cu care a și intrat în șoc anafilatic. În cadrul unei emisiuni, a început să se simtă rău, i s-a umflat limba și a ajuns să se sufoce.

La un moment dat ţin minte că am trecut printr-o perioadă de asta în care luăm ceva din plante. Simţeam nevoia de linişte, lucrăm într-un proiect şi mă duceam plângând şi plecam plângând la filmări. Ţin minte că atunci am avut o perioadă în care luam din astea din plante, până când am luat prea multe şi am intrat în şoc anafilactic, în emisiune şi a început să mi se umfle limba pentru că am depăşit doza, nu mi-am dat seama. Am făcut o supradoză, am început să mă sufoc în emisiune şi am ieşit. Am luat un atihistaminic şi mi-am revenit treptată, treptat”, a povestit Paula Chirilă la un post de televiziune.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult