Scene șocante s-au petrecut noaptea trecută în Brăila, unde a avut loc o reglare de conturi între interlopi. Polițiștii care au intervenit ca să aplaneze scandalul monstruos au declarat că s-a tras cu un pistol de bile, iar rivalii s-au bătut cu macete, pietre și bâte. Conform primelor informații în acest caz, au fost identificate doar trei dintre scandalagii, iar ancheta este încă în desfășurare.
Răfuiala teribilă s-a disputat în cartierul Brăilița, chiar pe Calea Galați, între străzile Mircea Mălăeru și Walter Mărăcineanu. Iar în timpul scandalului au fost distruse si abandonate în trafic două autoturisme, după cum puteți vedea pe filmarea de mai jos.
Potrivit unor surse judiciare, în cele două mașini se aflau niște tineri veniți din Chercea care voiau să discute cu o persoană care locuiește în zona în care a avut loc conflictul violent și care s-ar fi aflat în spatele unui atac asupra imobilului unui apropiat al lor, au relatat jurnaliștii publicației debraila.ro. În urmă cu o săptămână, o locuință din Ansamblului Buzăului ar fi fost atacată cu pietre.
Se pare că nu s-a dorit să se comunice și, din curtea individului căutat, ar fi ieșit mai multe persoane care și-ar fi vărsat furia asupra autoturismelor marca Ford si Mercedes. Unul dintre cei care erau în mașini a fost împușcat în picior cu un pistol cu bile de cauciuc și s-a ales cu răni superficiale. La locul incidentului au fost găsite mai multe teci de macete, dar și bucăți de scânduri și pietre de mari dimensiuni.
Oficialii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean nu a uoferit multe detalii, însă, au precizat că “au identificat și depistat trei persoane implicate”, care au fost duse la audieri.
“În acest moment de desfășoară activități pentru identificarea și depistarea tuturor persoanelor implicate, dar și stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au anunțat angajați din cadrul IPJ Brăila, conform sursei citată mai sus.
Citește și: Mărturia cutremurătoare a unei fete care a fost răpită și mutilată de interlopi: “Vreau să se facă dreptate”
Sursa foto: captură video Facebook / debraila.ro