Scene ireale în Bihor! Un polițist și-a bătut prietenul până a leșinat! S-a ales cu dosar penal

Publicat: 30/06/2021 | 17:00

Ireale sunt scenele filmate în Bihor, unde un polițist violent a bătut un tânăr până când acesta a leșinat. Mai mult, victima era prietenă cu agresorul.

Totul s-a petrecut în fața unui club, în noaptea de vineri spre sâmbătă, atunci când a izbucnit o încăierare între tineri. Încăierarea a fost filmată de un martor, iar acolo se poate observa cum polițistul, din Chișcău, se năspustește asupra unuia dintre cei implicați în scandal, pe care-l trântește la pământ, scrie Ebihoreanul.ro.

Tinerii, care au petrecut în club, s-au luat la ceartă la plecare, moment în care polițistul a considerat necesară intervenția. Victima, unul dintre tineri, a fost lovită cu pumnii și picioarele de polițist, până când și-a pierdut cunoștința. Era prieten cu omul legii. (CITEȘTE ȘI: UN ȘEF DE POST DE POLIȚIE DIN VÂLCEA ÎȘI BATE JOC DE REGULILE DE CIRCULAȚIE VIDEO)

Din cauza unei lovituri, bărbatul a căzut și s-a lovit la cap. A leșinat, dar nici atunci polițistul nu s-a oprit. S-a năpustit asupra lui și l-a mai lovit. Avea să fie îndepărtat de către martori, în timp ce victima ajungea la spital. Avea să depună, a doua zi, o plângere penală împotriva agentului de poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe

Scene ireale în Bihor! Un polițist și-a bătut prietenul până a leșinat! S-a ales cu dosar penal

La redacția Ebihoreanul.ro a fost remis un comunicat, de către IPJ Bihor, în legătură cu incidentele din acea noapte. „La nivelul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor nu sunt tolerate astfel de comportamente,” a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. (NU RATA: GESTUL IMPRESIONANT FĂCUT DE UN TÂNĂR POLIȚIST DIN BACĂU. CUM A REACȚIONAT, ATUNCI CÂND A VĂZUT O BĂTRÂNĂ CARE VINDEA BUCHETE DE FLORI)

Aceasta a adăugat că şefii instituţiei au dispus „efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern”. „La finalizarea verificărilor, în funcție de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun. Totodată, vă asigurăm că oferim tot sprijinul necesar unității de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, care derulează ancheta proprie cu privire acest caz,” a mai spus reprezentantul Poliției Bihor.

Polițistul nu se afla, în momentul incidentului, în exercițiul funcțiunii, fiind în concediu de odihnă.

Sursa foto: pixabay.com

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult