Scene halucinante! Pacient lăsăt să zacă prăbuşit în spital, în Tulcea: „Ştergea cu mopul pe lângă el” VIDEO
Scene care au dus la indignare au fost înregistrare în Spitalul Judeţean de Urgenţă. Acolo, un bărbat a fost lăsat să zacă prăbuşit pe hol, acuză martorii.
Ba mai mult, o infirmieră a curăţat podeaua, ocolindu-l pe omul suferind. Reprezentanţii unităţii sanitare susţin că bărbatul ar fi ajuns de multe ori la ei şi ar fi făcut scandal. Lucru care s-ar fi întâmplat şi de această dată, potrivit stirileprovt.ro. Întreg incidentul a fost surprins pe holul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Tulcea. În înregistrare apare un bărbat întins pe podea. Omul nu primeşte ajutor, cu toate că, după cum spun martorii, s-ar fi plâns de dureri. Reprezentanţii spitalului spun că vor urmări şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere, pentru a vedea exact cum s-a întâmplat totul în cazul bărbatului prăbuşit pe podea.
„Ştergea cu mopul pe lângă el şi nu-l bagă în seama. Sunt trataţi că nişte animale”, a povestit un martor, pentru sursa citată.