Câţiva şoferi din Capitală au fost filmaţi, în această dimineaţă, când pe lângă faptul că au încălcat câteva reguli de circulaţie elementare, s-au jucat şi cu propriile vieţi, după ce nu au mai avut răbdare să se ridice bariera care anunţa faptul că urmează să treacă trenul.
Totul s-a petrecut în dimineaţa de luni, iar imaginile au fost filmate pe şoseaua Pipera, din Capitală, de către o tânără şoferiţă care aştepta, în mod regulamentar, ca o barieră coborâtă să se ridice, iar ceilalţi participanţi în trafic să îşi reia drumul. Câteva momente mai târziu, însă, în filmuleţul postat pe o reţea socială, se poate observa cum şoferii de pe contrasens încep să înainteze, chit că bariera încă nu fusese ridicată. Mai mult, aceştia au avut şi câţiva „complici“, nişte pietoni care au ridicat bariera ca maşinile să poată trece fără nicio grijă.
Chit că în filmuleţ nu se vede nicio urmă de tren, acesta ar fi putut trece în orice moment. Mai mult, pe lângă videoclip, tânăra şoferiţă a mai postat şi acest mesaj: „Când nu ai răbdare să stai la barieră să treacă trenul. Amuzant, dar nu prea“.