Scene erotice filmate în clădirea Observatorului Astronomic din București. Ce spune PRO TV despre cadrele din serialul Vlad
În episodul din serialul „Vlad” difuzat luni seară de PRO TV, doi dintre protagoniști se dezlănțuie într-o partidă de sex. Episodul a stârnit nemulțumirea unora dintre actualii și foștii angajați ai Observatorului Astronomic din București, scenele fiind filmate chiar în clădirea acestuia.
Ce spune PRO TV despre cadrele din serialul Vlad
PRO TV vine cu explicații pe tema scenelor cu tentă erotică care au filmate la Observatorul Astronomic din Capitală și care apar în episodul din serialul Vlad.
Filmarea acestor scene în sediul Observatorului Astronomic a fost contestată de unii dintre foștii sau actualii angajați ai instituției. „Vlad, unul dintre cele mai îndrăgite seriale românești ale ultimilor ani, face parte din categoria producțiilor de ficțiune, iar povestea personajelor trebuie percepută ca atare. În firul epic, relația dintre cei doi, Vlad și Zenovia, atinge în această seară momentul unei întâlniri romantice, la Observatorul Astronomic, locație, care așa cum se va afla, are o însemnătate deosebită pentru personajul Zenovia. După cum declară și scenaristul serialului, eros-ul a făcut, de-a lungul istoriei, parte din cultură, în toate tipurile de opere”, se arată în răspunsul celor de la PRO TV, scrie Libertatea.
Erotismul din Observatorul Astronomic a deranjat
Folosirea sediului Observatorului Astronomic pentru a filma scene erotice a stârnit nemulțumirea unuia dintre foștii angajați ai instituției. Elizabeth Petrescu, astronom și fost angajat al Observatorului Astronomic, acum la Agenția Spațială Europeană, i-a criticat pe cei care au permis ca în cadrul muzeului să se filmeze astfel de scene sexuale, într-o postare pe contul personal de Facebook. „Observatorul Astronomic «Vasile Urseanu» a fost vândut pe suma de 5.000 de lei. Se spune că «publicitatea negativă» e bună și ea, că îți aduce vizibilitate, nu? Dar dacă ți-aș spune că pentru acest scop, directorul Muzeului Municipiului București – Adrian Aurel Majuru – a decis să aducă mai mulți oameni prin a lăsa să se filmeze o scenă intimă într-unul dintre muzeele unde tu îi calci pragul pentru cultură, istorie și educație”, a scris aceasta.
Sursa foto: Captură PRO TV