Un accident a avut loc în localitatea Șomcuța Mare, în județul Maramureș, în prima zi de Paște. Un șofer beat criță s-a înfipt într-un podeț, după ce a ajuns cu mașina în aer.
Un alt incident a avut loc în prima zi de Paște, de data aceasta în județul Maramureș, în localitatea Șomcuța Mare. Un șofer care a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul unui autoturism. Pe camerele de supraveghere, oamenii legii au văzut modul în care s-a întâmplat accidentul: a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul volanului, a lovit un podeț și s-a răsturnat pe plafon, arată observatornews.ro.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a înregistrat o alcoolemie de 1,72 miligrame de alcool pur în aerul expirat. În autoturism se mai afla încă un pasager. Ambii au scăpat teferi din accident. Șoferul s-a ales cu permisul suspendat și cu un dosar penal.
Vezi și SFÂȘIETOR! NICOLAS A MURIT SUB PRIVIRILE NEPUTINCIOASE ALE PRIETENILOR ÎNTR-UN ACCIDENT ÎN MAMAIA
Un bărbat în vârstă de 91 de ani a fost oprit de oamenii legii în trafic. Însă, în momentul în care aceștia i-au cerut actele, au constatat faptul că bărbatul a încălcat mai mult decât o singură lege. Conducătorul auto, din comuna Ibănești, nu avea nici permis, nici asigurarea obligatorie și circula cu un vehicul fără ITP, iar numărul de înmatriculare era unul fals. În acest caz, Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis valabil, dar și pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat pe teritoriul țării, potrivit stirileprotv.ro.
”Bărbatul se deplasa, pe D.N. 29 A, în afara municipiului Dorohoi, cu un autoturism cu număr de înmatriculare fals, fără inspecție tehnică periodică și fără a deține asigurare obligatorie a vehiculului”, au comunicat reprezentanții IPJ Botoșani.
Sursă foto: captură video