Scene de groază la un liceu din Capitală! 11 copii au fost bătuți și tăiați, doi au ajuns în stare gravă la spital
S-a întâmplat la liceul ”Eugen Lovinescu”, din Capitală, unde mai mulți elevi au fost bătuți de niște huligani care au apărut în curtea instituției. Doi dintre elevi au ajuns în stare gravă la spital.
Indivizi necunoscuți i-au atacat pe elevi, i-au lovit și i-au tăiat apoi și cu cuțitele. În ajuntorul celor doi liceeni au sărit colegi și cadre didactice, dar și aceștia au luat bătaie. Nu mai puțin de 11 elevi au avut de suferit, fiind răniți, dar nu au avut nevoie să fie duși la spital. În schimb au ajuns la Poliție, pentru audieri.
În schimb doi dintre colegii lor au fost duși de urgență la spital, fiind internați. Starea lor este destul de gravă și vor necesita câteva zile de îngrijiri sub supraveghere.
”Doi băieți de clasa a XI-a au fost atacați de necunoscuți. Au ieșit și directorul și dirigintele, în încercarea de a-i ajuta, dar și ei au fost bătuți. Agresorii ar fi de la un alt liceu, deocamdată nu știm de unde. La Secția 25 poliție sunt 11 copii bătuți, probabil și o parte dintre agresori, se fac audieri pentru identificarea tuturor agresorilor”, a spus Ana Maria Bujor, senior editor Antena 3.
”Astăzi, prin apel 112, în jurul orei 14 a fost sesizat un conflict între 5 adolescenți, reclamându-se că doi dintre aceștia, colegi, au fost agresați de alți 3 băieți, cunoscuți din vedere. La fața locului au ajuns de urgență echipaje de ordine și siguranță publică ale Secției 25 Politție și echipaj de prim ajutor. Cei doi tineri au fost conduși la spital pentru evaluare. La acest moment se efectuează audieri în vederea stabilirii contextului în care s-a produs agresiunea.
Cei doi tineri au fost transportați pentru examinare la o unitate pediatrică. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Din primele date, conflictul a fost generat de o disputa verbala anterioară. Unul dintre tinerii identificați ca posibil agresor a fost condus la secția de poliție și se află la audieri”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.