Scena tragicomica in Alba! A vrut sa-l impuste pe amantul sotiei, dar i-a nimerit calul
Un barbat in varsta de 55 de ani, din satul Inuri, comuna Vintu de Jos, a provocat un scandal pe o strada din centrul comunei si a tras mai multe focuri de arma cu un pistol vechi cu glont.
Agresorul ar fi plecat inca de dimineata la targul din localitate cu intentia de a-l intalni pe un alt consatean, pe care il acuza ca ar avea o legatura cu sotia sa.
Barbatul l-a intalnit in timp ce se deplasa cu caruta pe o strada din Vintu de Jos, iar in acel moment a tras un foc de arma spre acesta, insa nu l-a nimerit. Cel de-al doilea barbat si mama sa au sarit din atelaj si s-au adapostit in curtea unor localnici, iar agresorul a mai tras alte doua cartuse spre caruta, ranind unul dintre cai.
Barbatul care a folosit arma de foc a fost imobilizat si dezarmat de o patrula de politisti, iar oamenii legii l-au retinut pentru cercetari.
Potrivit primelor informatii furnizate de politisti in urma anchetei barbatul detinea ilegal arma pe care a folosit-o, fiind vorba de un pistol cu glont de calibrul 7,92 mm foarte vechi si sustine ca l-ar fi gasit in urma cu zece ani intr-un grajd dezafectat impreuna cu patru cartuse.