România mai și vinde formate de emisiuni în străinătate, nu doar cumpără. „Scena Misterelor”, show-ul cu măști realizat și prezentat de de Dan Negru la Antena 1, a fost achiziționat de un post din Ungaria.
Potrivit paginademedia.ro, canalul M2TV, din Ungaria, difuzează o emisiune realizată pe baza formatului din România. Emisiunea respectă „în oglindă” formatul românesc „Scena misterelor”, având inclusiv aceeași grafică și scenografie, dar că numele este diferit: „Nu sunt cine sunt”.
„Scena misterelor” este o emisiune care a fost difuzată de Antena 1 anul trecut. Practic, emisiunea cu măști a fost adaptarea pentru un format „de sezon”, cu mai multe ediții, a Revelionului starurilor cu Dan Negru. Formatul de pe Antena 1 își are rădăcinile în emisiunea de acum zecei de ani de pe TVR 1 „Cu mască, fără mască”.
“E un format românesc de divertisment cu platou TV vândut pe piața internațională. E o speranță că România poate fi mai mult decât o piață de desfacere cum e acum. Când ai know how internațional e ușor să faci performanță.
Hai să și inventăm, nu doar să copiem și faptul că Scena Misterelor s-a vândut extern poate să fie un imbold. Se poate!
CITEȘTE ȘI: CINE A ”FURAT-O” PE LOREDANA GROZA DE LA PRO TV + CE CONTRACT I-A PROPUS ANTENA 1?!
După ce în anii 2000 am făcut cu ajutorul domnului Lazarov primele mari formate internaționale, de cătiva ani cred în produsele românești.
Scena Misterelor e unul dintre ele. Așa cum e și Next Star. În campania ‘cumpărați produse românești’ să luăm în seamă și programele TV originale ‘made in România’”, a spus Dan Negru.