Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au fost la un pas de a ajunge în finala show-ului America Express, însă actrița nu are regrete, din contră. Într-un interviu acordat exclusiv pentru CANCAN.RO, iubita lui Cătălin Scărlătescu și-a manifestat admirația pentru Bordea și Cortea, pe care îi cunoaște foarte bine din facultate. Vedeta se mai declară extrem de fericită că relația cu juratul emisiunii „Chefi la cuțite” a rezistat aventurii de pe continentul american, în pofida impedimentelor întâmpinate pe parcurs.
Doina Teodoru a mai vorbit, în premieră, și despre relația cu părinții, care și-au manifestat vădit mândria pentru prestația fiicei de pe micile ecrane. Mai mult, se pare că relația dintre Cătălin Scărlătescu și cei amintiți anterior este una foarte bună, susține actrița.
CANCAN.RO: Este life-changing experiența America Express?
Doina Teodoru: Este life-changing, e o experiență unică și ceva ce eu aș mai face oricând, dacă aș mai avea ocazia, dar știu că nu se poate.
CANCAN.RO: Crezi că și Cătălin ar mai repeta asta sau i-a ajuns?
Doina Teodoru: Pentru asta ar trebui să îl întrebați pe el, dar din câte am observat nu cred că ar reface această experiență.
CANCAN.RO: Ce ai descoperit despre Cătălin în această aventură, ceva ce nu știai despre el acasă, înainte de plecare?
Doina Teodoru: Nu știu ce să zic că am descoperit, știam că e descurcăreț, știam că vorbește foarte multe limbi străine, nu m-a șocat cu nimic. Cam știam materialul cu care plec la drum.
CANCAN.RO: Nici impulsivitatea nu te-a surprins?
Doina Teodoru: Impulsivitatea este o caracteristică de ale lui, dar nu pot să zic că m-a surprins. Mă așteptam, l-am văzut cum e, când e impulsiv, nu l-am văzut cum e, când e impulsiv cu mine, asta a fost surpriza.
CANCAN.RO: Simți că acesta a fost testul relației pentru voi?
Doina Teodoru: Poate fi considerat și un test al relației, într-adevăr, este mult mai riscant să pleci cu partenerul tău de viață decât să pleci cu un prieten. Ies balaurii acolo dacă nu știi să-i îmblânzești, cam ies și își fac de cap. Dar per total eu cred că am făcut față cu brio și suntem fericiți pentru această experiență.
( CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU A DEZVĂLUIT TOT CE I-A FĂCUT DOINA TEODORU ÎN AMERICA EXPRESS! N-A MAI REZISTAT: „CÂND VEDEA CĂ…” )
CANCAN.RO: Bordea și Cortea meritau să câștige?
Doina Teodoru: Bordea și Cortea meritau să câștige maxim. Bravo, băieți, felicitări!
CANCAN.RO: De la început ai simțit că vor câștiga?
Doina Teodoru: Nu îți dai seama încă de la început cum sunt echipele. Eu pe Bordea și Cortea îi știam dinainte, am făcut aceeași școală, deci îi știam. Mi-a plăcut dintotdeauna de ei. Poate să îți placă de un om și să nu fie material de câștigător. Dar ei chiar au câștigat și au câștigat pe bune. Mi-a plăcut enorm de mult de ei.
CANCAN.RO: Nicăieri pe internet nu găsim nimic despre părinții tăi, ce au zis când te-au văzut la televizor?
Doina Teodoru: De ce să găsiți informații despre ai mei pe internet? Sunt vedete? Sunt părinții mei!
CANCAN.RO: Care a fost reacția când te-au văzut la TV?
Doina Teodoru: Nu știu, că nu eram acolo când m-au văzut la televizor, dar m-au felicitat, au fost fericiți că am mers acolo și au fost mândri de mine, cel puțin așa spun ei.
CANCAN.RO: Cu domnul Cătălin cum se înțeleg? V-ați prezentat reciproc familiile?
Doina Teodoru: Au vorbit, se înțeleg bine.
( ACCESEAZĂ ȘI: DOINA TEODORU, LA UN PAS DE TRAGEDIE LA AMERICA EXPRESS: ”S-A APROPIAT REPEDE DE MINE CU UN CUȚIT” )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.