Scarbos sau ingenios? Un artist din Australia a revolutionat felicitarile pentru Ziua Indragostitilor
Davis”, care nu vrea sa isi divulge adevarata identitate de teama sa nu-si piarda jobul in cadrul unei companii din Sydney, a pus deja in vanzare felicitarile la pretul de 6 dolari, pe site-ul RingerPrints. Artistul spune ca cea care l-a inspirat a fost sora lui mai mare, Jamie. “Pentru o perioada lunga de timp, toata lumea din familia mea si-a oferit reciproc cele mai oribile felicitari de Ziua Indragostitilor, dintre care unele erau foarte deplasate, iar altele erau doar teasere pentru farse mai ample”, a marturisit artistul, care si-a propus sa faca bani din propria “arta”. “Ne-am gandit ca o pictura facuta cu fundul e pur si simplu ceva ce i-ai trimite partenerului daca se intampla sa fii suparat pe el chiar de Valentine’s Day”, a mai spus acesta.
Pentru ca s-a gandit totusi ca nimeni nu-si doreste o felicitare care chiar poarta amprentele unui fund strain, artistul a decis sa nu comercializeze chiar operele originale, ci niste copii ale acestora. Daca afacerea ii va merge bine, Davis intentioneaza sa o extinda si pentru alte sarbatori, precum Craciunul sau Pastele.
Ruxandra Patru