După judeţele Olt şi Cluj-Napoca, Satu-Mare intră în atenţia publică. Oamenii legii de la Serviciul Paşapoarte Satu-Mare sunt terorizaţi de câţiva ani de şefa lor.
Angajaţii de la Serviciul Paşapoarte din Satu Mare spun că au făcut mai multe adrese în cursul ultimilor ani către conducerea Ministerului de Interne. Au fost şi verificări la Serviciul Paşapoarte, însă comisarul-şef Simona Babici, cea care este acuzată de angajaţi, nu a păţit nimic, informează RTV.
Una dintre agentele de la Serviciul Paşapoarte susţine că şefa ei a obligat-o să-i facă manichiura şi pedichiura în birou. La rândul său, comisarul-şef Simona Babici se apără şi spună că acest lucru s-a întâmplat o singură dată şi atunci în afara programului de lucru.
O altă angajată susţine că şefa a chemat-o acasă pentru a-i face curăţenie. La rândul ei, Simona Babici spune că acest lucru s-a întâmplat la cererea subalternei care dorea să-şi întregească veniturile.
Până în prezent, în urma acestor controale au fost redactate zeci de pagini cu nereguli privind evaluarea, planificarea şi organizarea Serviciului de Paşapoarte.