Tânara care l-a cuzat pe Cristi Tabără de agresiune sexuală a intrat în lumea artistilor. Alexandra Bodnaru işi va lansa în câteva zile un volum de poezii!
În anul 2009, pe când avea doar 12 ani, Alexandra îl acuza pe cunoscutul om de televiziune că i-ar fi băgat mâna în chiloţi, iar Tabără ar fi recunoscut, spunând că a avut doar ”o curiozitate anatomica”. Jurnalistul avea atunci o relaţie cu mama Alexandrei, Alina, iar scandalul a fost imens.
Tabară a scăpat de urmărirea penală dar urmele scandalului au rămas mult timp după aceea. Alexandra a devenit majora şi s-a transformat într-o adolecentă superbă, care are şi înclinaţii artistice!
Asta pentru că tânăra se pregateşte să-şi lanseze primul ei volum de poezii, ”Oraşul cu gropi în obraz”, eveniment care va avea loc pe 26 februarie, într-un pub din Balş.
Tânăra a beneficiat deja de o critică favorabilă “La 18 ani, Alexandra Bodnaru intră în lumea poeziei printr-un debut convingător, care îi este şi act de naştere, şi sărbătoare a majoratului poetic. Ea aparţine acelei tipologii de tinere poetese lansate foarte devreme, cu talent şi curaj, şi care au confirmat ulterior în spaţiul literar. Remarcabile sunt, de la început, maturitatea viziunii poetice, dar care păstrează prospeţimea vârstei, capacitatea de a surprinde şi a configura un univers care, în timp, poate deveni doar al ei, o anumită siguranţă a expresiei, chiar şi atunci când se află în plină căutare de sine. Dincolo de marcarea simplă a acestei apariţii (in)augurale, putem deja afirma că Alexandra Bodnaru este o jucătoare pe care se poate miza încă de pe-acum. “ MIHAI ENE”
(Gabriel Niculescu)