Scandalul Adelina Nica – Mihai Costea a atins un alt nivel! ”E copil de 10.000 pe lună!” + Renunță la tot!

Publicat: 15/05/2023 | 23:40

Între Adelina Nica și Mihai Costea nu par să mai iasă scântei ca altădată. Dacă până acum, cea care i-a dăruit un fiu lui Nilă, așa cum este poreclit fostul fotbalist, susținea sus și tare că ar vrea ca el să se implice mai mult, din punct de vedere financiar, în creșterea lui Zian, se pare că, în prezent, bruneta nu mai are aceeași pretenție. S-a împăcat cu ideea că Mihai Costea oferă atât cât poate, chiar dacă traiul ei și al fiului lor este unul costisitor. Cel puțin acestea au fost cuvintele sale, rostite în exclusivitate, pentru CANCAN.RO. Mai multe despre subiect, dar și despre noua relației a brunetei, puteți descoperi în rândurile de mai jos.   

Mihai Costea își vizitează copilul cât de des își permite, a susținut Adelina Nica, fosta sa parteneră. Dat fiind faptul că fostul fotbalist nu mai locuiește în București, micuțul Zian comunică cu tatăl său mai mult prin telefon. În aceeași măsură, după spusele Adelinei Nica, statutul întreținerii copilului a rămas în același stadiu. Cei doi au avut parte de discuții în contradictoriu pe tema finanțelor pe care Mihai Costea ar trebui să i le asigure lui Zian, însă situația a rămas neschimbată. Iar Adelina s-a resemnat. De altfel, aceasta a menționat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că stilul de viață, atât al ei, cât și al fiului său, presupune o mare cheltuială, pe care nu și-o permite multă lume.

Mihai Costea, fost fotbalist la Steaua, pare că a îngropat securea războiului cu Adelina Nica / (Sursa: Facebook)

(NU RATA: ”Este pentru ultima oară!” Decizia suprinzătoare luată de Mihai Costea, după ce Adelina Nica l-a făcut praf în instanță)

„Cât crede că merită copilul lui, atât să-i dea

S-au liniștit apele între Adelina Nica și Mihai Costea , și spunem asta deoarece, prin declarațiile oferite publicației noastre, bruneta a ținut să specifice că nu mai are nicio pretenție financiară din partea fostului fotbalist pentru creșterea și întreținerea fiului lor.

„Mi-am făcut și eu un iubit, iar despre fosta relație chiar dacă aș vrea să vorbesc, n-am ce, că nu e nimic interesant. Eu niciodată n-am avut contre cu el (nr. cu Mihai Costea), doar că uneori e greu ca unii oameni să înțeleagă o limbă, chiar fiind cea maternă. De venit să-l vadă pe Zian… nu știu, când poate. El nu stă aici, poate dacă stătea în București venea des. De sunat, sună. Cu întreținerea copilului e la fel. Na… noi trăim o viață destul de scumpă. Nu toată lumea poate să trăiască viața asta a noastră, dar nu i-a impus nimeni nimic. Cât îl lasă sufletul, cât crede că merită copilul lui, atât să-i dea. Eu nu vreau nimic. El vede ce-i cumpăr copilului, cum se îmbracă, cum se încalță, ce mănâncă. El vede foarte clar, dar eu nu-i cer niciodată nimic. De exemplu, acum a început grădinița. 1.700 de lei e doar grădinița. Adică imaginează-ți că Zian e copil de 10.000 de lei pe lună. Minim. Dar na… copilul meu să fie sănătos, noi n-avem nevoie de nimic”, a declarat Adelina Nica, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Adelina Nica, mama copilului lui Mihai Costea, iubește din nou / (Sursa: Facebook)

(VEZI ȘI: Mihai Costea și Adelina Nica, împăcare record… de doar 3 ore. „Eu nu o pot ierta…”)

„100% o să-mi fac public iubitul”

În prezent, Adelina Nica se află într-o relație. Nu a făcut publică identitatea bărbatului din viața ei, însă bruneta a susținut că n-o să-l țină toată viața în umbră.

„Eu sunt foarte fericită acum. Am un copil, sunt cu cineva, sunt foarte fericită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce trăiesc acum. Și cea mai fericită sunt pentru că Zian al meu e fericit, norocos și sănătos. Iubitul meu și cu mine n-avem cum să stăm așa. O să-l fac public 100%. Dar nu acum. Când vom sta bine cu nervii pentru presă, ca să zic așa (n.r. râde). A apărut o dată în presă, dar așa… Nu e persoană publică și nici nu vrea. Că la ce persoană e el, nu-i trebuie și nici nu-i stă bine”, a conchis fosta parteneră de viață a lui Mihai Costea.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.