O femeie din SUA a fost părăsită în cel mai urât mod posibil. La nici un an de când i-a donat un rinichi iubitului ei grav bolnav, acesta a înșelat-o și a a blocat-o peste tot.
Colleen Le și-a povestit experiența de viață, pe scurt, pe platforma TikTok, acolo unde are o comunitate generoasă de fani. Tânăra a început prin a spune că atunci când bărbatul s-a îmbolnăvit, ea a fost complet dărâmată și a încercat să găsească rapid o soluție pentru a-l ajuta. Așa a ajuns să-și facă analize pentru a afla dacă este compatibilă să-i doneze un rinichi, căci transplantul era unica lui salvare la boala cronică de care suferea.
Zis și făcut. Totul a mers ca pe „roate” până când bărbatul s-a însănătoșit. La șapte luni de la operație, el a plecat cu prietenii în Las Vegas, la o petrecere a burlacilor, iar ea a rămas acasă să învețe. În acea vacanță, el a înșelat-o, iar când a ajuns acasă la ea i-a povestit ce a făcut. Deși s-au certat, tânăra a decis atunci să-i mai acorde o șansă.
Cu toate acestea, bărbatul a continuat s-o înșele. Astfel că la doar trei luni de la această întâmplare, el i-a pus coarne din nou. Iar de data aceasta s-a despărțit de ea telefonic, apoi i-a dat block peste tot.
„Dacă suntem meniți unul pentru celălalt, Dumnezeu ne va aduce înapoi împreună în cele din urmă”, i-a spus el la telefon.
Dar asta nu este tot! Tot la despărțire, fostul iubit i-a afirmat că ea i-a donat rinichiul lui doar pentru a fi mai „frumoasă” în ochii lumii, nicidecum pentru că a vrut ca el să trăiască: „Ți-ai donat rinichiul doar pentru a arăta bine în ochii lumii”.