Fotografia unui proces verbal încheiat de un polițist din Dej pe numele unei femei 72 de ani, pe care a oprit-o pe stradă după ora 13:00, circulă de câteva zile pe rețelele de socializare. Și, în rândul internauților, situația a stârnit multe controverse, mai ales după ce aceștia au văzut cu câți lei a fost amendată bătrâna. Oficialii de la IPJ Cluj au explicat acest caz în care au fost încălcate reguli din Ordonanțele Militare, emise pentru prevenirea și limitarea infectărilor cu noul coronavirus.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj au declarat că amenda în valoare de 5.000 de lei i-a fost dată bătrânei, după ce a fost oprită pe stradă de un echipaj de poliție după ora 13:00, iar asupra sa nu avea declarația pe proprie răspundere. Acest episod neplăcut s-a petrecut pe 4 aprilie și, au mai dezvăluit oamenii legii, în zilele de dinaintea aplicării sancțiunii, femeia a mai fost avertizată verbal de agenți de nu mai puțin de trei ori, relatează jurnaliștii publicației Dejeanul. Și în aceste cazuri, ea era tot fără adeverință.
În timpul declarațiilor, polițiștii au mai spus că, înainte de încheierea procesului verbal, femeia de 72 de ani din Dej a avut un limbaj nepotrivit față de agenții care au oprit-o, iar aceștia au decis să nu o mai ierte pentru abaterile repetate.
Potrivit oficialilor de la IPJ Cluj, înainte de a fi majorate sancțiunile, bunicuței i-a fost dată o altă amentă tot pentru nerespectarea Ordonanței Militare. Aceasta a fost în valoare de 50 de lei.