”Mersul trenurilor” rămâne un subiect de actualitate, cu atât mai mult cu cât foarte mulți români se plâng de întârzierile repetate ale trenurilor. Reprezentanții CFR încearcă să găsească, de fiecare dată, explicații plauzibile – referindu-se la infrastructura învechită sau la problemele cauzate de caniculă, în timpul verii, respectiv zăpezile abundente, în timpul iernii -, însă călătorii nu pot fi mulțumiți doar prin cuvinte și comunicate.
Bineînțeles, există și situații neprevăzute care duc la întâzieri mari ale trenurilor. Astfel, trenul InterRegio 1922 Arad-Mangalia a ajuns la București cu o întârziere de peste… două ore. Garnitura a fost implicată într-un accident și a fost nevoie de schimbarea locomotivei. Concret, în zona localității Cărbunești, județul Gorj, trenul a lovit a lovit doi cai aflați pe calea ferată.
Oana Brânzan – purtător de cuvânt al CFR Călători – a declarat că locomotiva a fost avariată în urma impactului. ”În urma impactului, locomotiva a fost avariată, iar mecanicul a solicitat alta locomotivă”.