Fanii emisiunii Mireasa vor afla în curând numele marilor câștigători. Deși mai e foarte puțin până la final, show-ul matrimonial se află din nou în mijlocul unui scandal de proporții. Producătorii au fost acuzați de internauți că îi favorizează pe unii dintre concurenți și încearcă să îi denigreze pe alții. Nu este pentru prima dată când în spațiul public fanii sunt nemulțumiți de deciziile staff-ului.
În ediția care a avut loc pe 21 iunie 2023 a emisiunii Mireasa, mama concurentei Maria a intrat în direct prin telefon, destul de nervoasă! Femeia a fost deranjată de modul în care s-a dezbătut apropierea dintre fiica ei și Antonio.
Pentru cei care nu sunt la curent cu situația din casă, la începutul săptămânii, Maria și partenerul ei au fost surprinși în ipostaze tandre. Cei doi nu s-au mai putut abține și au dat frâu liber sentimentelor chiar dacă știau că sunt filmați. Imaginile au fost comentate a doua zi în emisiune, dar și pe internet așa cum era de așteptat.
Internauții au comparat gesturile înflăcărate dintre Maria și Antonio cu cele în care au fost surprinși Mihai și Hatice, cea mai controversată pereche a sezonului.
Comunitatea Viperele Vesele nu a trecut peste acest subiect și a transmis un mesaj dur pe pagina oficială de Instagram.
„După ce trecutul concurentei Hatice a făcut obiectul protestelor publicului telespectator, în ediția din 15.06.2023, concurentul Mihai, partenerul Haticei, recunoștea, cu multă nonșalanță, că… timp de 3 ani, până chiar în ziua intrarii în casa Mireasa, a practicat prostituția masculină.
Mama Mariei acuza, pe bună dreptate, modul expeditiv și indulgent cu care subiectele legate de trecutul celor doi au fost dezbătute în emisiune. În schimb, Maria și Antonio sunt blamați. Sunt tocați sistematic pentru exprimarea pasională a sentimentelor lor”, este mesajul transmis de Viperele Vesele.
Lucrurile nu s-au orpit aici. Fanii emisiunii au luat-o în vizor și pe Simona Gherghe, din cauza mustrărilor pe care le-a făcut celor doi concurenți. Prezentatoarea show-ului de la Antena 1 a fost acuzată de ipocrizie pentru că nu a avut aceeași atitudine față de cuplul format din Hatice și Mihai.
„De asemenea, în ediția din 20.06.2023, moderatoarea Simona Gherghe, a confundat, probabil, casa Mireasa cu amvonul bisericii. A ținut cuplului Maria-Antonio predici de natură a inhiba manifestările amoroase dintre cei doi. A vrut a le induce un nefiresc sentiment de vinovăție. Nu putem să nu sesizăm o doză de ipocrizie în ceea ce o privește pe moderatoarea Simona Gherghe”, mai scriu Viperele Vesele.