Scandal uriaș între o polițistă și o jurnalistă: ”Au urmat patru ore de grotesc!” Reacția lui Marian Godină

Publicat: 15/10/2019 | 21:10

Nimic deosebit, un incident în trafic, în Brașov. Două mașini se lovesc, una cu o polițista la volan, alta, cu o jurnalistă pe scaunul șoferului. Și, de aici, circul. Ambele sunt sancționate, dar jurnalista s-a adresat conducerii Poliției. Godină a fost pe fază!

Jurnalista a postat un text mărișor, în care își exprimă marea nemulțumire. Marian Godină sare în apărarea colegei de breaslă.

Ulterior, jurnalista a scos postarea în care toate comentariile îi erau potrivnice.

”O polițistă de la Biroul Rutier Brașov căuta loc de parcare în apropierea sediului Poliției. Era îmbrăcată civil. După ce a parcat, fiind foarte aproape de poarta unui imobil, a dat ușor cu spatele.

In același timp, doamna Onelia Pescaru, jurnalistă pt cine nu o știe foarte bine (pt mine nu e jurnalistă) efectua manevra de întoarcere.

Mașinile celor două s-au tamponat ușor.

Colega mea a coborât din mașină, în țipetele „doamnei” care îi explica că mica zgârietură o va costa 5000 de euro, având o mașină scumpă, nu ca toți săracii. Cunoscătorii știu oricum f bine și de unde e mașina aia.

Colega e de acord să facă amiabil, dar jurnalista îi spune că are o emisiune în direct, întrebând-o dacă știe ce înseamnă asta.

Hooo, micuță Oprah, că nu te știe lumea așa cum ai tu impresia, chiar dacă te lăudai aseară că mizeria ta de postare are 40k de vizualizări „peste noapte”.

Revenind, cele două fac schim de nr de telefon, urmând să se audă.

Colega mea nu pomenește nimic despre faptul că ar fi polițistă. Foarte bine! Alții ar fi zis asta, însă ea, deși a absolvit școala de poliție de abia 2 săptămâni nu a zis nimic, știind că nu e mai presus de lege.

În jurul orei 17, doamna jurnalist a sunat-o pe colega mea și i-a zis că a terminat treaba și să se vadă. Deci a considerat că doar ea are treabă și că lumea e la cheremul ei. Colega mea era la ora aia la serviciu, în uniformă.

S-au întâlnit, iar când jurnalista a văzut-o în uniformă, a început circul.

Pentru a nu lăsa loc de interpretări și să nu spună că vreun agent de poliție ar fi părtinitor, tamponarea a fost soluționată de un ofițer de poliție de la Serviciul Rutier. Acesta a constatat ce ar fi constatat orice polițist rutier din România și anume, că ambele conducătoare auto au încălcat o regulă de circulație, polițista nu s-a asigurat la mersul înapoi, jurnalista nu s-a asigurat la manevra de întoarcere. Nimic mai corect. Ambele au fost sancționate.

Despre tam-tamul facut pe parcursul încheierii actelor nu mai zic.

Ajunge doamna jurnalist seara acasă și, fiind și psiholog, se gândește să își deschidă sufletul, după cum i se numește emisiunea și să facă o postare.

Și pune doamna o poză cu polițista, îi scrie numele si o face în toate felurile. Zice că ea a fost scoasă vinovată, fără să spună că și polițista a fost vinovată. Pozează în victimă și continuă cu jignirile la adresa polițistei. Îsi distribuie postarea pe mai multe grupuri, avidă după reclamă și victimizare. Comentariile naivilor nu se lasă așteptate și polițista de doar 2 săptămâni e jignită la scenă deschisă.

Am văzut postarea aseară târziu și nu am crezut o boabă, cunoscând specimenul jurnalistic cu tot cu istoric.

Azi dimineață am sunat-o pe colegă. Nu o cunoșteam. Am sunat-o din mașină, de pe drum, astfel că și soția mea a auzit discuția.

Dacă la inceput era cât de cât coerentă, pe parcurs ce povestea a inceput să plângă spunând că n-a dormit toată noaptea.

I-am zis să stea liniștită, că toată lumea o cunoaște pe acea femeie, inclusiv șefii.

 

Acum, spre seară, văd pe profilul jurnalistei o nouă postare, cu poza chestorului Flucuș, seful IPJ Brașov. Îmi zic…stai că l-a luat și pe inspectorul șef în colimator…când citesc…ce aflu???? Că domnul chestor o căuta azi să vorbească cu ea, fiind în asentiment și cerându-și scuze „pentru disconfortul creat”.

Am zis că nu văd bine!!! Poftim??

Am sunat-o din nou pe colegă și am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a zis că a fost chemată la conducere și i s-a explicat că nu a procedat bine. Și că, desigur, va fi verificată de Controlul Intern. Pentru că era ingrozită și repeta că va fi dată afară, am mers la ea acasă cu soția mea. E singură în Brașov, nu are pe nimeni. Și, din păcate, șeful ei îi spune că a greșit, în timp ce același șef își cere scuze de la cea care a făcut-o praf psihic pe subalterna sa.

Din acest moment, domnule Flucuș, pentru mine nu mai însemnați nimic. Mi-e și jenă să vă mai văd! Ați ajuns să vă cereți scuze de la agresor, certând victima.

Vă dau un sfat, când vă mai cereti scuze de la astfel de persoane, faceți-o măcar în nume personal, nu în numele Poliției Brașov, pentru că din Poliția Brașov fac parte și eu, iar eu nu am să-mi cer scuze vreodată de la una care îmi face o colegă în toate felurile folosindu-se de minicuni abjecte și lăudându-se apoi cu ratingul.

Mi-e rușine mie de rușinea dumneavoastră!

Rușine să vă fie, domnule chestor Flucuș!

Iar ție, Francesca, așa cum ti-am promis, nu ești singură, iar eu nu vorbesc aiurea când zic ceva, te asigur că eu nu dau înapoi și că nu vei păți nimic!”, a scris Marian Godină.

Ce a postat jurnalista și apoi a șters

“Unde a scuipat boierul, a sărutat domnul și a șters rușinea… “

Astăzi, după episodul Francesca- tânăra polițistă care m-a tamponat ïn “civil” și a apărut apoi, la acte, în uniformă și cu susținătorii, forțând cercetarea în folosul propriu, am simțit cumva nevoia să vorbesc cu conducerea Poliției Brașov. Am cerut audiență. Nu ca jurnalist. Ca om. Culmea este că, ïn același timp și domnul chestor, Valentin Flucuș, mă căuta, tot pentru a vorbi. Am gândit și am simțit la fel, într-o rezonanță pe care, spun eu, doar oamenii cu aceleași valori și cu educație o încearcă. Îl prețuiesc pe Valentin Flucuș de mult. Este și inginer la bază ca și mine, e șagunist și l-am văzut cumva crescând în Poliția Brașov. Și eu lucrez cu oameni și stiu ce înseamnă să-ți vezi munca ruinată de evenimente care sunt și rămân excepții, care nu sunt o regulă, dar care, emoțional, contează enorm. Poliția Brașov e un gigant, iar în acești ani a fost mai greu ca niciodată. S-a muncit mult și s-a greșit uneori.

Știu ce volum uriaș de muncă e la Poliția Rutieră. Stiu câți oameni buni sunt acolo. Știu că domnișoara Francesca are doar trei zile de muncă în Poliție, dar e un copil care trebuie să-și învețe lecția de la început de drum. Dacă învață acum, are o șansă. Dacă nu… Abuzul e abuz, iar vinovatul e vinovat. Lucrurile sunt clare și trebuie asumate. Sunt vremuri noi, provocări noi și nu avem nevoie de năravuri vechi. Abuzul sau șpaga trebuie să rămână amintire tristă. În câteva zile Poliția Rutieră Brașov a primit două palme grele , care demolează munca și imaginea a zeci de colegi care îngheață sau se topesc pe drumuri, zi și noapte. E păcat.

Da, amenda de la polițist, care ne ïnfurie azi, mâine ne poate salva viața. Dar ea trebuie dată corect. Și… educativ. Francesca a aflat prea repede că se poate și altfel. Dragi polițiști care i-ați sărit în ajutor, acolo, la “anchetă”, sau anonim, pe FB, NU A FOST OK! Nu-i faceți bine ei și nu vă faceți bine vouă, ca breaslă aflată oricum sub tiruri în aceste timpuri. Nu sunt doar jurnalist. Sunt profesor, psiholog și părinte. Nu așa formăm caractere.

 

 

Deci: Poliția va face propria anchetă disciplinară în legătură cu ce s-a întâmplat aseară. Aproape că nici nu vreau să știu cine și cum va răspunde. Iar eu, da, contest procesul verbal de coșmar- aseară eram scărbită și hotărâtă să nu o fac- și da, nu am cum să pierd.

Rămân de partea binelui și binele este ȘI la Poliție. Dincolo de imaginea uneori, necesar represivă, Poliția educă și re-educă.

Iata mesajul primit astăzi din partea IPJ Brașov prin Alina Ivan purtătorul său de cuvânt, un mesaj care pentru mine înseamnă mult.

“Doresc să va transmit mesajul instituției noastre și să ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Conducerea Inspectoratului de Politie Județean Brașov, prin structura de specialitate, a demarat verificări pentru a clarifica întreaga situatie de fapt și a dispune măsurile legale care se impun.

Fiind la început de drum, dorim să le imprimăm tinerilor noștri colegi crezul potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege”, dar și valori sau calități pe care să le pună în slujba cetățeanului .

Vă asigurăm că rămânem aceeași oameni dedicați meseriei noastre, care pun cetățeanul și interesele acestuia pe primul plan.”

Mulțumesc, Valentin Flucuș! Mulțumesc, Cosmin Giosanu, prea discretul șef de la Rutieră”, a fost textul scris și apoi șters de jurnalistă.

Postarea care a declanșat scandalul

Jurnalista a făcut o primă postare, în  care povestește, cu lux de amănunte, ce s-a întâmplat. Este indignată!

”Are câteva zile domnișoara Francesca în Poliție, dar este echipată cu tot ce pare necesar în aceste timpuri: tupeu, lașitate, minciună și competență… până la cer. Plus poză în furou leopard la profilul de FB Și e blondă, se vede, nu? Culmea, la… Poliția Rutieră! Țineți minte: Francesca David. Astăzi a dat 10 metri cu spatele- ïn ciuda claxonului meu disperat, nu auzea și nu vedea nimic- și s-a înfipt ca o ghiulea în mașina mea, blocată într-un ambuteiaj pe strada Serii…(zece minute nu am ieșit de acolo). Era în civil, dar la întocmirea actelor (nuuu, nu mi-a spus că e polițistă, a plâns și m-a rugat “să facem să fie bine”) a venit, la intimidare, îmbrăcată în uniformă și cu un echipaj (!!!!) . Cu tutore – că e începătoare, nu ? – și cu alai. Să văd cine e și ce ajutoare are… Au urmat patru ore de grotesc. De unde știm noi că avariile nu sunt mai vechi???? De unde știți că… sau că… sau că… Bancurile cu polițiști nu pot cuprinde nici desfășurarea acțiunii și nici rezultatul “anchetei”. Inutil să vă spun că tot eu, victima, am fost de vină, nu? Și știți de ce? Pentru că în timpul manevrei de ïntoarcere- care a durat zece minute ?- nu m-am asigurat…?! Da, nu m-am asigurat, pentru că nu ai cum, când ești blocat între mașini și stai pe loc, să te ferești de o mașină care te izbește… Dar am avut noroc, ïn fond se putea mult mai rău, nu?

 

De neprețuit polițistul care a găsit hachița salvatoare, în manualul din dotare în care căuta disperat ceva pentru pisi…. Afrențoaiei, ceva… Fie-i numele lăudat! Tânăr și el și – la început- chiar amabil. Și care polițist, după 4 ore, și-a dat seama și că nu are nici măcar ștampila… Sper că a meritat, domnule polițist să faceți asta. Să fiți penibil, adică. Puteati oferi tinerei colege o lecție de demnitate. Dar știți ce înseamnă asta? Domnișoara Francesca are viitor de aur în Poliția Brașov. Sunt sigură însă că ziua asta nu o va uita niciodată. Un copil, aproape, ca sutele de studenți pe care ïi întâlnesc în fiecare an. Dar un copil cu mari probleme de caracter. Ce am făcut? L-am felicitat pe ofițer pentru ”profesionalism”, iar domnișoarei i-am urat “succesuri”. Păcat de polițștii- mulți, dealtfel! – care fac meseria asta cu onoare. Păcat de tinerii care se înghesuie -mulți pe loc!!- la Academia de Poliție, pentru a renunța apoi prea ușor la visele lor.

Păcat de campaniile noastre frumoase, domnule comisar șef Giosanu… acum o lună îmi spuneați la TV ce echipă minunată aveți….

Păcat, domnule chestor Flucuș… cu asemenea oameni nu schimbați decât în și mai rău fața Poliției…

P.S. Nu , nu contest, că prea mi-e silă…. Ba chiar le urez să aibă parte de tot binele.

Voi ce spuneți?”, a scris jurnalista.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult