Scandal sexual cu fete MINORE la Ansamblul de dansuri “Somesul”! Le-a pipait, LE-A”…
Politistii au deschis o ancheta in acest caz dupa ce fetele au depus plangere.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, in subordinea caruia se afla Ansamblul „Somesul”, spune ca a dispus o cercetare administrativa si l-a suspendat pe instructor din functie. „Instructorul este acuzat de hartuire sexuala de patru fete, care sunt inscrise in ansamblu. Parintii lor au venit la mine si mi-au spus sa iau masuri impotriva acestuia, ca le-a pipait pe fete, a incercat sa le sarute cu forta, iar astfel de gesturi s-au intamplat de mai multe ori. Eu le-am spus parinţilor ca nu am ce face si ca asta e treaba politiei. Printre fete sunt si minore, au depus plangere, iar eu am dispus o cercetare administrativa la ansamblu, apoi am depus, la randul meu, o plangere la politie„, a declarat, potrivit Mediafax, Grigore Fati.
Instructorul de dansuri populare a spus ca stie de plangerile penale, dar prefera sa nu comenteze.(B.V.)