Scandal! Scenaristul amenințat cu moartea le aduce acuzații grave. Iorga și Adrian Elicopter s-au trezit cu dosare penale: “Îi dau în judecată!”

Publicat: 06/07/2024 | 23:40

Radu Alexandru a vorbit pentru prima dată despre “cancel-ul” primit în urma postărilor sale din trecut. La baza fenomenului ar fi stat Iorga și Adrian Elicopter, influenceri cu care “Pitici Gratis” a avut o dispută aprigă în mediul online. Cum se va soluționa totul, aflați de la vestitul scenarist, în cadrul emisiunii CANCAN EXCLUSIV!

( NU RATA: A IEȘIT TOTUL LA IVEALĂ! SELLY ȘI ADRIAN ELICOPTERUL DE LUPTĂ S-AU ÎNTÂLNIT ȘI AU FĂCUT PUBLICE ÎNREGISTRĂRILE DE PE CAMERE )

Radu Alexandru și soția lui, amenințați cu moartea, în urma discursului propagat de Iorga și Adrian Elicopter pe TikTok

CANCAN EXCLUSIV: Ce a trezit în tine cancel-ul primit?

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Nervi, în primul rând am fost foarte furios. Mi-am dat seama în momentul ăla că dintre miile de texte pe care le-am scris pe site-ul ăla, care e munca vieții mele, marea majoritate o să-l țină minte pe ăsta și o să mă asocieze cu ăsta. Probabil este dintre cele mai slabe de pe site-ul ăla și m-a lovit la ego destul de tare. Sunt atât de multe lucruri acolo de care sunt mândru și lumea n-o să țină minte decât trei fraze scoase din context.

A doua chestie destul de nasoală a fost miile de mesaje pe care le-am primit în mesaje private. Eu sunt obișnuit cu amenințările cu moartea, că trolez de 20 de ani pe internet. Dar nu a fost amuzant că au fost atât de multe, că majoritatea erau de copii de 14 ani. Oare părinții lor știu că acești copii în loc să scoată apă din fântână sau ce i-au trimis ei să facă, stau și amenință oameni cu moartea?!

Radu Alexandru a fost pus la zid în urma unor text publicate pe blogul său, în urmă cu mai mulți ani (Foto: captură video)

CANCAN EXCLUSIV: Care a fost fondul acestor amenințări?

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Că au zis oamenii ăștia doi pe internet că sunt pedofil și gloata vrea justiție, nu să se lămurească. S-au simțit o gloată de justițiari, cineva le-a spus «ăsta e pedofilul». Na, «trebuie atacat pedofilul, ca noi să fim ăia morali». Ei se simt foarte bine, gândește-te că sunt niște copii care nu nicio putere individuală. Dar când se strâng 100.000 și țipă în aceeași direcție, chiar sunt puternici. Și chestia asta le dă o senzație de putere, de relevanță.

CANCAN EXCLUSIV: După cât timp s-a calmat situația cu amenințările?

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Încă se mai întâmplă, s-a calmat după vreo două săptămâni. Dar vreo două săptămâni a fost nasol, a primit și nevastă-mea. Nici măcar nu știu de unde au aflat toți copiii ăștia cine e nevastă-mea. Mi se pare absurd, adică din punctul lor de vedere ei sunt oamenii buni, eu sunt omul rău.

Deci eu sunt omul rău, că acum 15 ani am scris un text violent pe site și eu sunt oamenii buni că o amenință cu moartea pe nevastă-mea. Cumva, ceva acolo îmi dă cu o disonanță cognitivă. Nu îmi dau seama cum poți să o gândești așa «eu sunt ăla bun, o s-o ameninț pe nevasta ăstuia cu moartea, el e ăla rău, că acum 15 ani a scris ceva vulgar».

( CITEȘTE ȘI: SELLY, VEHEMENT ÎN PRIVINȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE! VLOGGERUL LANSEAZĂ O CAMPANIE ANTIDROG ÎN ROMÂNIA: ”ESTE DATORIA NOASTRĂ!” )

Scenaristul susține că Poliția s-a autosesizat în cazul influencerilor vocali: „Este dosar penal deschis pe numele amândurora pentru infracțiunea de instigare!”

CANCAN EXCLUSIV: Să vorbim despre zona juridică. Ce s-a transmis în momentul în care cei doi spuneau că au fost la Poliție pentru a da declarații?! Înțeleg că și tu ai fost pus în această poziție…

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Oamenii ăștia numai cu calomnii și minciuni și jumătate de adevăruri au muncit. Cum au fost chemați la Poliție, cum au țipat pe internet că i-am dat eu în judecată. De parcă atunci când faci ceva penal trebuie să te dea cineva în judecată. Dacă dau la cineva în cap, trebuie să mă dea ăla în judecată?! Nu, mă ridică Poliția a doua zi și mă bagă. Așa și ei, ce-au făcut ei a fost o instigare clară și publică, mi-au pus adresa pe internet, am primit mesaje de la oameni care mi-au scris >. Ceea ce este evident extrem de penal. Nu trebuie să-i dau în judecată ca Poliția să se sesizeze. Bineînțeles, Poliția m-a contactat să le dau probe și mesaje private.

„Pitici Gratis” a fost scenaristul filmului Buzz House, în care Iorga și Adrian Elicopter au jucat (Foto: captură video)

CANCAN EXCLUSIV: Tu ai făcut plângere?

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Nu pot să spun nici că am făcut plângere, nici că n-am făcut plângere. În cadru legal, lucrurile sunt mai complicate și ar trebui să fie confidențial. Dar lucrurile alea fiind extrem de penale, nu cred că a fost o singură plângere împotriva lor. Sunt lucruri penale, la care Poliția se autosesizează. Pe „penal”, îi dă procurorul în judecată și din câte știu este dosar penal deschis pe numele amândurora pentru infracțiunea de instigare.

CANCAN EXCLUSIV: Pe „civil” o să-i dai și tu în judecată?

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Nu doar că m-am gândit, am vorbit și cu avocați, m-am consultat cu toți prietenii, cu toții oamenii din industrie pe care îi cunosc, și nu știu clar ce aș avea de câștigat din procesul ăsta. Adică toți avocații mi-au spus că e foarte probabil să câștig pe dreptul la imagine, dreptul la muncă, sunt multe chestii care pe „civil” ar fi de un proces. Dar nu sunt convins că finalitatea acestui proces m-ar ajuta cu ceva. OK, câștig procesul, peste doi ani de zile, câ atât durează procesul, și ce fac?! Că la acest gen de proces nu-i pune să dea o dezmințire, nu-i pune să dea o retractare publică a ce au spus. Și chiar dacă i-ar pune, peste doi ani oamenii ăștia o să fie extrem de anonimi. N-o să mai pese nimănui de ce o să spună ăștia peste doi ani, că n-o să mai știe nimeni cum îi cheamă. Și bani, o să iau 5.000 de euro sau ceva, merită să te plimbi prin tribunale pentru 5.000 de euro?! Pe mine ce m-ar interesa ar fi opinia publică, pe care n-o schimbă un proces.

( ACCESEAZĂ ȘI: CEA MAI VIRALĂ TIKTOKERIȚĂ DIN ROMÂNIA S-A DEZBRĂCAT DE SECRETE: LOUIS VUITTON, MAȘINI, CĂLĂTORII ȘI… FABRICĂ DE BANI! )

Iorga și Adrian Elicopter ar urma să fie dați în judecată de Radu Alexandru, susține scenaristul (Foto: Instagram)

Mesaj tranșant pentru Iorga și Adrian Elicopter: „Ne deranjăm reciproc, până la urmă poate fi un joc în care pierde toată lumea!”

CANCAN EXCLUSIV: Care este mesajul tău pentru ei?

Radu Alexandru (Pitici Gratis): Aici e mai complicat, mesajul meu ar fi următorul. Cel mai tare de la ei mi-ar plăcea să fie niște oameni adulți și să iasă, să spună public «băi, eram nervos atunci, mă certasem cu Selly și am găsit un țap ispășitor la care să țip. Am stat și m-am gândit mai mult, omul ăla nu a făcut absolut nimic greșit, doar a scris niște texte bolnave acum niște ani, cu scopul de a enerva oameni». Mie asta mi-ar plăcea, ei să iasă și să spună chestia asta.

Numărul doi ar fi să vină într-un studio ca ăsta, cu mine, să discutăm chestia asta și să lăsăm publicul să decidă cine are dreptate. Iar a treia chestie ar fi procesul ăla, dacă primele două nu ajung nicăieri, atunci o să-i dau în judecată pe „civil”, ce să fac?! Ceea ce n-o să-mi servească prea mult, pentru că n-o să schimbe opinia publică prea tare, dar măcar o să-i deranjeze și pe ei, o să-i foiască puțin prin tribunale. Ne deranjăm reciproc, până la urmă poate fi un joc în care pierde toată lumea!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.