Scandal pe aeroportul Otopeni! Peste 100 de oameni nu au fost lăsați să intre în țară

Publicat: 18/08/2020 | 14:54
Peste 100 de pasageri de pe aeroportul din Otopeni au aflat abia la sosire că vor intra în carantină, așa că a izbucnit un scandal.

Peste 100 de pasageri de pe aeroportul din Otopeni au aflat abia la sosire că vor intra în carantină, așa că a izbucnit un scandal. 

Deși în momentul în care au decolat din Spania această regulă nu era în vigoare, cei peste 100 de oameni au aflat că vor intra în carantină.

Ei au plecat din Barcelona la ora locală 21.40 și au ajuns la București la ora 1.00, iar regiunea din care se întorceau a fost adăugată, începând de la miezul nopții, pe lista zonele cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic, scrie stirileprotv.ro.

Oamenii au refuzat completarea declarației

Nemulțumiți, oamenii au refuzat să completeze declarațiile de carantină și nu au putut intra în țară timp de două ore. În cele din urmă, reprezentanții DSP au cedat și au permis accesul acestora.

În ultimele două săptămâni, Spania a raportat peste 100 de cazuri noi la 100.000 de locuitori. 

Săptămâna trecută, nouă organizații științifice au publicat o scrisoare prin care au avertizat că recentul bilanț ar putea duce la o „prăbușire” a sistemului medical al țării: „Dacă situația continuă și nu se adoptă noi măsuri, există o mare probabilitate să ne confruntăm din nou cu situația observată în timpul stării de urgență”.

Până în acest moment, pe teritoriul României au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 3.074 de decese. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.014 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 715 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Foto: pixabay.com