Casa Regală a Marii Britanii este zguduită de scandaluri, multe dintre ele având-o ca personaj principal pe Meghan Markle. De data aceasta, chiar unchiul ei aruncă în media informații dure despre nepoată, acuzând-o că și-a uitat familia și că a fost o… vicioasă.
Mike Markle este dezlănțuit atunci când se referă la Meghan, considerând că este nu numai vicioasă, ci și încrezută. A uitat pe toată lumea, chiar dacă, în decursul timpului, a fost ajutată de întreaga familie. ”Și-a lăsat familia la spate”, acuză acesta.
”Și-a uitat familia. Este vicioasă și încrezută. Mereu am suportat-o și ajutat-o, dar ea și-a lăsat familia la spate, a uitat de noi, după ce am ajutat-o atât de mult”, a declarat Mike Markle, conform Daily Mail.
Unchiul lui Meghan nu are rețineri în a spune că nepoata sa este ”o primadonă” care a întors spatele familiei, etichetând-o drept ”râzgâiată” și afirmând că până și relația acestia cu propriul tată se află ”pe butuci”. Imaturitatea nepoatei este considerată o realitate dureroasă, însă Meghan – cel puțin până acum – preferă să nu răspundă acestor acuzații venite chiar din partea unui membru al familiei sale.
”Meghan a fost o viciată, o primadonă care ne-a întors spatele. Nu înțeleg de ce la nunta sa nu a invitat numeroasele persoane care fac parte din viața ei, ar fi fost atât de frumos. Tatăl său, Tom, a petrecut cu ea mult timp față de alți copii, i-a fost mereu alături în tot ceea ce a întreprins. A fost râzgâiată, iată de ce comportamentul său de acum, atât de încrezut. Poate îi poartă ranchiună din cauza originii sale, de ceva legat de trecut. O percep după felul în care se raportează la diferite persoane, nu numai cu familia sa. Legându-mă de acest aspect, s-ar putea zice că e puțin imatură”, a mai spus unchiul ei, scrie yve.ro.