Mircea Dinescu e de părere că nu e o mare pagubă absența uneia dintre emisiunile-fanion al televiziunii publice, „Vedeta populară”, din grila de programe anunțată pentru această toamnă. Fost component al juriului emisiunii până în urmă cu doi ani, atunci când a ales să plece la o televiziune particulară, Mircea Dinescu nu are niciun fel de resentimente față de foștii săi colegi, dar nici nu a mai simțit nevoia să se mai uite la emisiunea cu pricina.
El e de părere că în spatele emisiunii ar stat și anumite interese, vedeta de televiziune vorbind chiar despre „o mică industrie de gen”, punând sub semnul întrebării prezența unora dintre cei aleși pentru a face parte din juriu.
(NU RATA: Mircea Dinescu, așa cum nu l-ai mai văzut niciodată! Mâncărimile nu i-au dat pace! Poetul…)
„Am simțit că ceva nu e în regulă încă de când colaboram la emisiune. Și mă refer la foștii mei colegi din juriu. Există o mică industrie ce funcționează subteran și cu excepția lui Grigore Leșe ceilalți folosesc prezența lor în emisiune pentru a-și crește cota la nunți. Cine știe exact câtă valoare profesională au cei din juriu? Ești solist și vrei să mai câștigi ceva notorietate! Singurul înger rătăcit printre diavolii muzicii populare este Grigore Leșe!”, afirmă Mircea Dinescu pentru CANCAN.RO.
Ajuns la 72 de ani și cu state vechi de serviciu în lumea televiziunii, cunoscutul poet a rămas la fel de direct în exprimare, aproape indiferent de subiect.
„Televiziunea publică pare că nu se poate debara sa de genul ăsta de emisiuni în stilul , cea de dinainte de 1990. Și-au propus o chestie de anvergură jalnică, o ușor prea mare comedie pentru câți se pot învârti prin ea. După părerea mea, nu ai nevoie să pleci cu caravană prin toată țara, când la fel de bine cel care vrea să-și pună talentul în evidență poate veni el singur la București, din orice parte a țării”, adaugă el pentru CANCAN.RO.
În opinia sa, emisiunea devenise plictisitoare încă din vremea în care și el făcea parte din juriu, adică în primăvara anului 2021, după o colaborare de circa șapte ani cu televiziunea publică.
„TVR a rămas asemenea unui munte care se screme și se tot screme pentru a da naștere unui șoricel. Deși ar trebui să fie fruntea, fiindcă primește și bani de la stat, dar și din reclame, tot nu reușește să scape de marea ei boală. Și anume să pună mereu batista pe țambal, pentru ca prin emisiunile sale să nu supere politicienii. E mult prea mult zgomot și energie consumată în interiorul ei sau al anumitor emisiuni pentru ceea ce oferă la final, ca producție de televiziune. Ăsta e și motivul pentru care am încetat să mă mai uit la ceea ce-mi oferă televiziunea publică!”, își explică el propria alegere.
(CITEȘTE ȘI: Nu e o glumă! Câți lei costă o porție de somn, de 450 de grame, în restaurantul lui Mircea Dinescu din Centrul Vechi)
„Vedeta populară”, emisiunea care și-a consumat în luna iunie cel de-al nouălea sezon, nu se va regăsi în grila de toamnă a televiziunii publice. Rațiunile ce au stat în spatele acestei decizii au fost unele de natură financiară. Vedeta emisiunii, Iuliana Tudor, va ajunge însă la întâlnirea cu fanii emisiunilor de muzică populară întrucât televiziunea publică va prezenta o serie de concerte și festivaluri-concurs organizate și prezentate de cea care a condus în ultimii ani show-ul „Vedeta populară”.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.