Scandal monstru la Clejani! S-au bătut cu topoare și au folosit arme în plină stradă
Răfuială în toată regula la Clejani, între două clanuri de romi! S-a tras cu arma, s-au folosit topoarele, iar două persoane au ajuns la spital. Întervenția jandarmilor și a polițiștilor a calmat spiritele.
Oamenii, care locuiesc pe strada unde a avut loc incidentul dintre cele două familii, au sunat de urgenţă la numărul 112.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de Poliţie şi Jandarmerie care i-au despărţit pe scandalagii.
Poliţiştii au descoperit că unul dintre cei implicaţi în bătaia generală a folosit o puşcă cu alice.
Două ambulanţe au preluat două persoane rănite în scandal, pe care le-au transportat la spital.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs scandalul, anunță antena3.ro.