Primul episod al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a debutat cu un scandal între două dintre concurente. Bia Khalifa a răbufnit şi i-a aruncat lui Ruxi un pahar de apă în faţă. Ceilalţi colegi au rămas uimiţi.
Nici bine nu a început emisiunea că deja au existat şi primele conflicte între concurenţi. Aceştia au fost puşi în faţa unei situaţii dificile, din acest motiv unii dintre ei au răbufnit.
Prezentatorii emisiunii, Cabral şi Adela Popescu i-au aşteptat pe cei 12 participanţi cu o masă festivă. Mai exact, fiecare a avut în farfurie câte un preparat pe care cu siguranţă, în mod normal, nu l-ar fi mâncat niciodată.
CITEŞTE ŞI: REPLICI ACIDE ÎNTRE ADELA POPESCU ȘI MARA BĂNICĂ, ÎN DOMINICANĂ. CABRAL A INTERVENIT IMEDIAT
Bia Khalifa a fost nevoită să mănânce penis de taur. Deşi la început a crezut că poate să treacă de probă fără probleme, situaţia s-a schimbat total în momentul în care a luat prima bucată. Comentariile colegilor au încurajat-o, dar în acelaşi timp unul dintre ele a reuşit să o enerveze destul de tare.
Cea vizată a fost chiar Ruxi, care nu s-a putut abține şi a spus câteva cuvinte, reuşind astfel să îi amplifice starea de greaţă colegei sale pe care a simţit-o când a văzut preparatul din farfurie. Fără să stea prea mult pe gânduri, blondina a luat un pahar cu apă de pe masă şi i l-a aruncat în faţă brunetei care stătea chiar pe scaunul de lângă ea.
Ruxi: „Uite, mă, are vârful…”
Ruxi: „Ce-a fost asta?”
Bia: „Tăceți!”
Ruxi: „Păi dar nu vorbeam cu tine, în primul rând.”
Cornel Palade: „Mamă, i-ai făcut duș lui Ruxi aici.”
Bia: „În loc să mă lase în pace, pentru că nu voiam ajutorul ei, ea a înrăutățit chestiile, făcându-mă să-mi fie o greață de nedescris fix când aveam o bucată în gură și trebuia să înghit.”
Vezi această postare pe Instagram